După ce trecem de 40 de ani, e normal ca vederea să înceapă să se schimbe treptat. Află ce afecţiuni ale ochiului pot apărea odată cu înaintarea în vârstă.

După vârsta de 40 de ani, e posibil să ai nevoie de ochelari pentru a vedea clar aproape sau să îţi dai seama că ai dificultăţi în a distinge anumite culori. Aceste schimbări fac parte din procesul natural de îmbătrânire, dar asta nu înseamnă că nu te mai poţi bucura de un stil de viaţă activ. Există şi persoane care pot ajunge la vârste înaintate fără să treacă prin schimbări majore ale vederii.

Ce afecţiuni ale ochiului sunt legate de vârstă?

Pe măsură ce îmbătrânim, riscul de a dezvolta anumite boli creşte. În ceea ce priveşte afecţiunile oculare care pot apărea odată cu vârsta sunt: degenerescenţa maculară, cataracta, boala oculară provocată de diabet (ochiul diabetic), glaucomul, viziunea scăzută şi ochii uscaţi. Multe nu au simptome în primele faze, aşa că e bine să mergem la un consult ocular complet o dată pe an. Depistarea în faze incipiente a unor afecţiuni ale ochiului şi începerea unui tratament pot salva vederea.

Una dintre cele mai comune afecţiuni ale ochiului influenţate de vârstă este degenerescenţa maculară, care distruge vederea centrală. Factorii de risc sunt istoricul familial, hipermetropia, fumatul, o dietă bogată în grăsimi şi săracă în antioxidanţi şi zinc, o operaţie de cataractă. Tratamentul constă în injectarea intraoculară a unui substanţe şi dispozitive portabile de ajutor vizual.

Printre celelalte afecţiuni ale ochiului legate de vârstă se numără şi cataracta, caracterizată de pierderea transparenţei cristalinului. Studiile arată că 70% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani dezvoltă cataractă. Singurul tratament pentru acestă boală oculară este intervenţia chirurgicală de înlocuire a cristalinului cu unul artificial.

Ochiul diabetic este o complicaţie a diabetului şi o cauză frecventă de orbire. Cea mai răspândită formă este retinopatia diabetică, aceasta instalându-se când micile vase de sânge din retină sunt afectate de diabet. Se recomandă ca persoanele diabetice să îşi facă anual un examen oftalmologic care să includă şi examinarea fundului de ochi.

Glaucomul, considerat la nivel mondial a doua cauză de orbire, după cataractă, este caracterizat de creşterea presiunii intraoculare, cu afectarea nervului optic. Diabeticii, persoanele cu istoric familial de glaucom, cele aflate în tratament cu corticosteroizi sau care au suferit anumite traume la nivelul ochiului se află la risc să dezvolte glaucom. Tratamentul se personalizează pentru fiecare pacient şi poate fi medicamentos, chirurgical sau cu laser. 

Viziunea scăzută reprezintă o afecţiune care poate apărea chiar dacă o persoană afectată de o boală ocular poartă ochelari, lentile de contact sau a efectuat o operaţie de îmbunătăţire a vederii. E important să discuţi cu oftalmologul dacă te afli în această situaţie, pentru a primi recomandărrile necesare.

Ochii uscaţi se numără printre alte afecţiuni ale ochiului care apar odată cu vârsta. Fie ochii nu mai produc lacrimi, fie acestea nu au consistenţa necesară şi se evaporă prea repede. Ochii se usucă fie din cauza administrării anumitor medicamente (antihipertensive, antihistaminice, antidepresive, tratamente hormonale asociate cu menopauza), a blefaritei, a vârstei de peste 50 de ani sau a mediului uscat, cu fum sau vânt.

Citeşte mai multe despre alte afecţiuni ale ochiului:

Afecţiunea care-ţi pune vederea în pericol

Când este bine să-l duci pe cel mic la oftalmolog?