Femeile însărcinate care fac mişcare în mod regulat, mai ales aerobic sau înot, au şanse mari să nască un bebeluş care nu va fi predispus la obezitate. În urma unui studiu realizat recent, cercetătorii de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, au observat că bebeluşii femeilor care au urmat un program de exerciţii fizice în timpul sarcinii au înregistrat cu 143 de grame mai puţin la naştere.

La cercetare au participat 85 de tinere mame, care au făcut mişcare circa 40 de minute în fiecare săptămână, până în cea de 36-a săptămână de sarcină. La finalul studiului, coordonatorul echipei de cercetare, Paul Hofman, a precizat: „Descoperirile noastre arată că exerciţiile regulate de aerobic, dar şi de înot, influenţează modul în care nutrienţii din alimente stimulează creşterea şi dezvoltarea fătului, rezultând o scădere a greutăţii acestuia la naştere. De asemenea, sportul scade mult riscul obezităţii la copii şi aduce beneficii pe termen lung pentru sănătatea acestora”.

Mai citeşte şi:

Câtă mişcare are voie să facă gravida?

5 lucruri de evitat în sarcină