Aditivi de care să te fereşti

1 2 jpg jpeg

Substanţe adăugate intenţionat în produsele alimentare procesate, aditivii au roluri precum: colorarea sau intensificarea nuanţelor (coloranţi), potenţarea gustului dulce (îndulcitori), creşterea acidităţii (acidifianţi), prelungirea valabilităţii şi prevenirea alterării cu microorganisme (conservanţi), ameliorarea texturii (emulgatori), prevenirea oxidării (antioxidanţi).

De asemenea, se mai folosesc agenţi de afânare (mai ales în produsele de panificaţie şi de patiserie), agenţi de sechestrare (leagă urmele de metal), stabilizatori (asigură propietăţile fizice şi chimice), agenţi de întărire (cresc vâscozitatea), antiaglomeranţi (previn formarea flocoanelor), antispumanţi (reduc spuma în băuturi) şi potenţiatori de aromă (amplifică aroma). Ce să eviţi E249; E252 (nitraţi şi nitriţi) sunt adăugaţi în mezeluri şi conserve; au efect posibil cancerigen.

E123 (amarant) este un colorant roşu prezent în dulciuri şi jeleuri. Poate intensifica simptomele astmului şi a fost asociat cu unele tumori, fiind interzis în SUA şi Rusia.

E621 (glutamat monosodic) este un potenţiator de aromă prezent în numeroase produse, printre care supele concentrate. Poate cauza dureri de cap, slăbiciune, modificări de ritm cadiac. Studiile au arătat că este neurotoxic şi poate favoriza apariţia bolii Alzheimer şi Parkinson.

E110 (colorant galben, Sunset yellow). Prezent în unele dulciuri sau prăjituri, acest colorant trebuie evitat, deoarece poate produce alergii, hiperactivitate la copii, agravează astmul şi are risc cancerigen.

E131 (albastru patent V) este un colorant albastru folosit în multe produse destinate copiilor (jeleuri, bomboane). Este însă interzis celor mici şi nu numai lor, întrucât poate da reacţii alergice şi chiar şoc anafilactic. Unele studii l-au clasat ca fiind cancerigen.

E102 (tartrazina) este un colorant galben adăugat în muştar şi gem. Nu este indicat să consumi produsele care îl conţin deoarece a fost asociat cu apariţia crizelor de astm bronşic şi a tumorilor tiroidiene.

E220/228 (sulfiţi) prezenţi în vin, bere, carne de hamburger, fructe confiate cu rol de conservant poate produce alergii şi dureri de cap.

Alţi aditivi cu efect posibil cancerigen: E210 (acidul benzoic), E211 (benzoatul de sodiu), E213 (benzoat de calciu), E214, E215, E217.

Citeşte şi: Alimente cu termene de valabilitate mai lungi

Aditivii naturali, cei obţinuţi din vegetale, sunt inofensivi pentru sănătate. Printre aceştia, se numără: E160 (licopen), E162 (roşu de sfeclă), E140 (clorofila), E306 (vitamina E), E300 (acid ascorbic), E322 (lecitina), E440 (pectina).

Pentru a face cele mai bune alegeri în materie de alimentaţie, este necesar să cunoşti semnificaţiile tuturor informaţiilor care apar pe etichetele produselor pe care le cumperi. Atât ingredientele conţinute, cât şi aditivii trebuie să apară pe etichetă în ordinea descrescătoare a cantităţii lor.

Tipul de grăsimi, numărul caloriilor, valoarea colesterolului, cantitatea de sodiu, de fibre, de zaharuri, de proteine, de vitamine sau de minerale sunt alte elemente pe care trebuie să le urmăreşti pe etichetă, mai ales dacă ai probleme precum colesterol mărit, diabet sau hipertensiune arterială. În general, este specificat conţinutul de nutrimenţi raportat la 100 g de produs.

Află mai multe despre cum să citeşti corect eticheta unui produs AICI

Este esenţială citirea datei la care expiră produsul alimentar. Dacă ai intoleranţă la gluten sau la lactoză, urmăreşte menţiunile în acest sens de pe produs, precum şi pe cele legate de alte substanţe alergene, cum sunt soia, grâul, nucile sau susanul.