Adevăratul motiv pentru care apar păduchii! Nu are nicio legătură cu igiena

1 2 jpg jpeg

Majoritatea părinţilor se simt extrem de ruşinaţi când copiii vin acasă de la şcoală cu păduchi. Din aceasta cauza mulţi simt că vor fi priviţi ca o familie ce nu stă tocmai bine cu igiena. Adevărul este de fapt altul.

”Este bine să înţelegem că pediculoza este un eveniment care poate apărea în viaţa oricăruia dintre noi. Pediculoza nu este o problemă de igienă personală, ci, la fel ca o gripă sau viroză, ea este o afecţiune transmisibilă întâlnită adeseori în comunitate. Tot ce trebuie să facem noi, adulţii, este să ştim care sunt metodele de tratament şi de prevenţie, să reacţionăm firesc, astfel încât să nu le provocam copiilor sentimente negative inutile”, spune managerul unei companii farmaceutice.

În ciuda percepţiei potrivit căreia păduchii apar numai la cei cu igienă precară, pediculoza, cum mai este numită totalitatea manifestărilor provocate de infestarea cu păduchi, afectează toate păturile sociale.

Aceste insecte minuscule, de culoare gri, se prind de păr, în zona cefei şi în spatele urechii, având membrele adaptate pentru a se putea agăţa, hrănindu-se cu sângele gazdei. Femela păduche depune până la 10 ouă zilnic, iar acestea eclozează după 8 zile, devenind apoi vizibile şi uşor de îndepărtat.

Se transmit prin contact direct

Mulţi cred ca păduchii sar sau zboară şi se agaţă de firele de păr ale unei noi gazde, ceea ce nu este deloc ceea ce se petrece în realitate.

„Transmiterea infecţiei se realizează prin contactul direct cu părul unei persoane infectate. Există controverse privind transmiterea prin intermediul obiectelor de igienă – perie de păr, prosop, lenjerie de pat – multe studii susţinând puţin probabilă contaminarea pe aceste căi, întrucât un păduche aflat în afara scalpului poate trăi o perioadă scurtă de timp“, precizează medicul specialist pediatru Irina Costache.

Totuşi, este mai bine ca fiecare copil să fie deprins cu regulile de igienă şi să aibă propriile obiecte de îngrijire personală la grădiniţă şi la şcoală.