Adevărat sau fals despre CONSTIPAŢIE

1 2 jpg jpeg

Este normal să avem un scaun pe zi

FALS. Se consideră că este ideal ca frecvenţa scaunelor să fie de unul pe zi. Sunt persoane care au 3 scaune pe săptamână, altele 3 scaune pe zi, fără a fi vorba de dereglări de tranzit intestinal. Este vorba de constipaţie dacă numărul scaunelor este mai mic de 3 pe săptămână.

Poate fi cauzată şi de excesul de fibre

ADEVĂRAT. Fibrele sunt compuşi prezenţi doar în sursele de origine vegetală – fructe, legume, cereale. Ele nu pot fi digerate sau absorbite, fiind importante pentru tranzitul intestinal, prevenid constipaţia.

Fibrele se împart în solubile (formează o pastă în amestec cu lichidele) şi insolubile (trec prin tractul digestiv fără să-şi schimbe forma). Ideal este ca zilnic să consumăm 30-40 g de fibre. Este bine de ştiut că un aport mai mare are efecte contrare celui dorit, întrucât fibrele în exces intră în putrefacţie la nivelul colonului şi determină constipaţie.

Hidratarea are rol preventiv

ADEVĂRAT şi FALS. O hidratarea corespunzătoare (2 litri de apă pe zi) ajută la prevenirea îngreunării defecaţiei, însă nu rezolvă problema constipaţiei. Hidratarea trebuie însă să însoţească o alimentaţie cu aport suficient de fibre şi un stil de viaţă activ, cu 30 de minute de mişcare zilnic.

Laxativele nu trebuie luate pe termen lung

ADEVĂRAT. Ocazional, se poate recurge la administrarea laxativelor, care uşurează eliminarea materiilor fecale. Nu trebuie abuzat de astfel de produse, întrucât organismul se obişnuieşte cu ele, ceea ce perturbă defecaţia normală şi se creează un cerc vicios, ducând la apariţia constipaţiei.

Este normal să ai sânge în scaun

FALS. Sângele în scaun este un simptom care nu trebuie ignorat. Acest simptom arată că există o leziune pe traseul tubului digestiv. Cele mai frecvente cauze ale acestui sângelui în scaun sunt: hemoroizii, fisurile anale, polipii intestinali, dar şi cancerul de colon.

Este un efect advers al unor medicamente

ADEVĂRAT. Constipaţia poate surveni la persoanele care iau antiacide (mai ales cele cu calciu sau aluminiu), antihistamince, diuretice sau unele antidepresive. De asemenea, constipaţia poate fi cauzată de hipotiroidism, de scleroză multiplă, depresie sau de Parkinson. Este bine de ştiut şi că obiceiul frecvent de amânare a defecaţiei poate duce la apariţia constipaţiei.

Info

La nivelul tubului digestiv există o structură nervoasă controlată de creier şi care poate fi influenţată de modificările emoţionale.