Dacă la femei, înaintarea în vârstă este asociată cu menopauza, în cazul bărbaţilor problemele des întâlnite sunt cele ale prostatei, cum este şi adenomul. Specialistul nostru îţi spune care sunt semnalele bolii, dar şi cele mai bune variante de tratament.

Cunoscut sub denumirea de hiperplazie benignă a prostatei, adenomul este o tumoră necanceroasă care apare în cele mai multe din cazuri după vârsta de 45-50 de ani. Potrivit ultimelor date ale Asociaţiei Române de Urologie, în anul 2012 din cei peste 3 milioane de bărbaţi de peste 50 de ani, în jur de 900.000 manifestau simptomele acestei afecţiuni.

„Important de ştiut este că adenomul nu se transformă în cancer de prostată, însă cele două boli pot evolua simultan. Cu toate acestea, există cazuri în care dezvoltarea adenomului poate masca evoluţia unui cancer de prostată“, explică Adrian Pantalon, medic primar urologie, şeful secţie de Urologie a Spitalul Sanador, Bucureşti.

Urinarea dificilă, printre simptome

Trezirile dese pentru urinare din timpul nopţii sunt primele semne care anunţă adenomul de prostată. Un al doilea simptom important este urinarea dificilă, pentru care este nevoie de mai mult timp.

„De multe ori, nevoia de a urina imediat (chiar imposibil de amânat) este considerată principala suferinţă când vine vorba de adenomul de prostată. De asemenea, pot apărea modificări ale jetului urinar, cum ar fi presiunea scăzută, jet subţire, dar şi senzaţia de golire incompletă a vezicii“, explică medicul urolog.


Mai poţi citi şi:

- ,,Pot trata adenomul prin acupunctură?"

- Zincul previne adenomul de prostată

- Cum recunoşti adenomul de prostată


Potrivit specialiştilor, în timp ce la unii bărbaţi simptomele apar încă din prima etapă a bolii, la alţii ele lipsesc, fiind considerate semne normale ale înaintării în vârstă. De aceea, este important ca persoana să meargă la un consult urologic, tocmai pentru ca boala să nu ajungă să fie depistată într-un stadiu avansat şi să fie tot mai dificil de tratat.

Medicamentele, în funcţie de stadiul boii

În urma consultului şi analizelor medicale (urocultură, sumar de urină, antigenul specific prostatic, ecografia reno-vezico-prostatică), medicul stabileşte schema de tratament medicamentos. Des recomandate în cazul adenomului de prostată sunt medicamentele alfablocante.

Acestea acţionează la nivelul receptorilor situaţi în peretele uretrei, a vezicii urinare şi a prostatei şi ajută la relaxarea musculaturii de la acest nivel. Deşi ele au efect terapeutic rapid şi de durată, este necesar să se verifice toleranţa pacientului la substanţele conţinute de pastile.

„Atunci când prostata este mărită, de cele mai multe ori prescriem pacienţilor medicamente care interferă cu acţiunea testosteronului la nivelul prostatei. Cu ajutorul acestora, simptomele specifice adenomului se reduc semnificativ“, afirmă medicul Adrian Pantalon. La fel de eficiente sunt şi preparatele produse din extracte de plante, ele fiind indicate doar atunci când boala este într-un stadiu incipient.

Când este nevoie de operaţie

Deşi terapia medicamentoasă aduce beneficii în cazul adenomului de prostată, specialiştii suţin că doar tratamentul chirurgical asigură vindecarea bolii. În plus, această variantă este recomandată atunci când medicamentele nu-şi mai fac efectul sau apar complicaţii.

„Pentru adenomul de prostată se poate face operaţie endoscopică, dar şi clasică. Ambele au ca scop îndepărtarea ţesutului prostatic adenomatos, doar că în cazul intervenţiei endoscopice aceste lucru se realizează cu ajutorul curentului electric, a plasmei sau a laserului“, adaugă medicul urolog.

După operaţie, indiferent de tipul ei, fragmentele de ţesut îndepărtate sunt analizate de un medic anatomopatolog, iar pacientul are nevoie de supraveghere medicală.

Ştiai că…
… la bărbaţii trecuţi de 50 de ani este frecvent diagnosticat adenomul de prostată, iar la cei tineri predomină prostatitele?

Dr. Adrian Pantalon, medic primar urologie, şeful secţie de Urologie a Spitalul Sanador, Bucureşti

Adenomul de prostată are o evoluţie naturală. În absenţa tratamentului, dezvoltarea lui duce de la perturbarea urinării până la retenţie completă de urină. Suferinţa îndelungată determină afectarea tot mai mare a funcţiilor vezicii urinare, urmată de cele ale aparatului urinar superior şi, în final, compromiterea funcţiei rinichilor, uneori reversibilă parţial.

Important este ca pacientul să reţină că problemele urinare, indiferent de intensitatea lor, nu sunt determinate de vârstă, ci sunt manifestări ale unei boli care poate fi tratată şi vindecată. După vârsta de 50 de ani se recomandă consultul urologic cel puţin o dată pe an.