Acizii graşi Omega 3 îi ajută pe copii la citit

1 2 jpg jpeg

Copiii care întâmpină dificultăţi în procesul de citire îşi pot îmbunătăţi performanţele şcolare consumând zilnic suplimente de acizi graşi Omega 3.

Cercetările recente efectuate de oamenii de ştiinţă britanici au scos la iveală că şcolarii cu rezultate mai slabe îşi pot ridica nivelul de învăţătură cu până la 20%, dacă iau în fiecare zi Omega 3.

Acizii graşi îi ajută pe copii să fie mai atenţi în timpul orelor de curs şi să se poată concentra mai bine la citit şi învăţat, sunt de părere experţii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie.

Savanţii au efectuat un experiment la care au participat 362 de copii, cu vârste cuprinse între şapte şi nouă ani. Timp de 16 săptămâni, specialiştii le-au administrat şcolarilor suplimente de 600 mg de acizi graşi Omega 3.

Expertul britanic Paul Montgomery a amintit în cadrul unei conferinţe de presă că acizii graşi Omega 3 au adus beneficii şi în cazul copiilor care suferă de ADHD, boală care se manifestă prin hiperactivitate şi/sau deficit de atenţie.

Noile cercetări au descoperit că un consum regulat de acizi graşi Omega 3 dă rezultate bune şi în cazul copiilor cu dislexie. De asemenea, poate reduce crizele de comportament la copiii impulsivi.