Îţi faci periajul în mod regulat, foloseşti aţa dentară şi mergi la control la fiecare 6 luni. Aceasta este calea către un zâmbet sănătos. Dar să nu neglijezi anumite lucruri din viaţa de zi cu zi care ar putea pune în pericol dantura ta preţioasă!

În continuare vei găsi 10 obiceiuri care pot dăuna imediat sau pe termen lung dinţilor tăi. Doctorul stomatolog Alexandra Diroescu îţi spune care sunt tabieturile asupra cărora ar trebui să acorzi o atenţie sporită.

Folosirea unei periuţe nepotrivite

Fie că este manuală sau rotativă, periuţa de dinţi trebuie să respecte câţiva parametri: să fie alcătuită din cât mai multe smocuri cu peri medii(medium), astfel încât suprafaţa ei să acopere complet exteriorul dinţilor, dar să nu o depăşescă. O periuţă prea tare(hard) poate să zgârie smalţul sau chiar să ”sape” în apropierea gingiei, pe când o periuţă prea moale(soft) nu realizează igiena completă.

Citeşte şi: Sfatul Specialistului: Cum să te speli corect pe dinţi

Periatul dinţilor imediat după masă favorizează sensibilitatea dentară

Pentru a efectua un periaj corect trebuie să respectăm câteva reguli de bază: mişcările aplicate nu trebuie să fie pe orizontală, ci dinspre gingie spre vârful dinţilor şi în cerc; frecarea orizontală în apropierea gingiilor creează eroziuni şi implicit sensibilitate; nu trebuie să ne periem mai mult de trei ori pe zi şi nu imediat după masă; aciditatea, temperatura, zaharurile din alimente slăbesc pentru moment structura dinţilor şi este indicat să aşteptăm minim 30 de minute.

Rosul unghiilor facilitează sensibilitatea dentară

Obiceiul nervos de a-ţi roade unghiile aplică dinţilor o presiune ce poate duce la crăparea sau chiar fracturarea lor. Cea mai afectată este zona din faţă, cea mai importantă din punct de vedere estetic. De asemenea dacă sunt folosiţi aceeaşi dinţi în mod regulat, partea dreaptă la dreptaci spre exemplu, şi gingia poate avea de suferit. Ea se retrage si descoperă dinţii, facându-i să pară mai lungi şi inestetici. De asemenea trebuie să evităm rosul oricărui obiect dur, creion, pix sau agrafă, chiar şi oase sau zgârciuri, care nu trebuie să facă parte din meniul zilei.

Scrâşnitul şi încleştarea dinţilor, probleme tot mai des întâlnite

Termenul general pentru aceste obiceiuri este ”bruxismul”. Fie că este în timpul nopţii sau al zilei, dinţii primesc forţe mari, anormale, care duc la uzura dinţilor, fisurarea sau chiar fracturarea lor. Plombele şi lucrările deja existente pot sări sau se pot sparge.

Citeşte şi: Ce este bruxismul şi cum îţi afectează sănătatea

Ronţăitul alimentelor tari

Unele alimente, seminţe sau gheaţă sunt mărunţite în râşniţe speciale, cu lame din metal ascuţite. De ce am putea crede că dinţii ar putea înlocui aceste lame puternice? Ei bine, nu pot şi atunci când spargem lucruri dure între ei, se vor sparge şi ei la un moment dat.

Utilizarea dinţilor pe post de tirbuşon

Dinţii sunt destinaţi mestecării şi muşcării. Alte activităţi ca ruperea sforii, ruperea ambalajelor, deschiderea sticlelor sau dezizolarea cablurilor electrice vor duce sigur către afectarea danturii.

Renunţarea la gutiera de protecţie când faci sport

Gutierele de protecţie sunt un element important atunci când practici sporturi ca box, lupte K1, rugbi sau alte sporturi dure. Astfel nu vei ajunge să fracturezi sau să pierzi dinţi, nici să îţi răneşti buzele sau limba.

Consumul excesiv de zahăr şi băuturi acidulate

Dulciurile cresc riscul apariţiei cariilor. Zaharurile reprezintă una din sursele de bază ale plăcii bacteriene. Apar astfel acizi care dacă nu sunt neutralizaţi de către salivă sau periaj atacă smalţul dentar. Băuturile carbogazoase datorită aportului mare de zahăr duc la apariţia eroziunilor în apropierea gingiei. Consumatorii de cola se pot recunoaşte imediat datorită aspectului danturii.

Află AICI care este otrava pe care tu o consumi zilnic şi îţi afectează sanatatea iremediabil!

Cafeaua şi fumatul o combinaţie nefastă

Consumul regulat, excesiv de cafea, ceai negru, ceai verde îmbătrâneşte dantura. Culoarea păleşte, dinţii se pătează şi îşi ascund vârsta reală. Periajul nu mai face faţă şi vei fi nevoit să apelezi la albirea dentară, dar dacă vei continua să consumi cu aceeaşi frecvenţă, culoarea inchisă va reveni şi vei intra într-un cerc vicios.

Efectele fumatului asupra danturii sunt nenumărate: îngălbenirea dinţilor, respiraţie grea, caracteristică, colorarea plombelor şi lucrărilor, dar cel mai important este efectul asupra gingiilor. Acestea se retrag într-un ritm accelerat, astfel încât dinţii îşi pierd sprijinul, încep să se mişte şi se pierd. Astfel apare parodontoza datorată fumatului, ireversibilă din păcate. Oricât de strictă ar fi igiena dentară, efectele directe ale fumului nu pot fi controlate, fie că este vorba despre o ţigară normală, fie că este una electronică.

Medic Stomatolog Alexandra Diroescu

Specialist în Implantologie, Bucureşti

Contact: 0721 805 239