Aceste alimente au efect antiinflamator!

1 2 jpg jpeg

Broccoli

Una dintre legumele cele mai bune pentru evitarea carenţelor nutriţionale, pentru slăbit, dar şi pentru prevenirea cronicizării inflamaţiilor este broccoli. Îţi acoperă o parte din necesarul zilnic de calciu şi vitamina C. Ambele nutrimente combat inflamaţiile, îndeosebi pe acelea localizare la nivel ocular. Pentru a putea fi digerat mai uşor, broccoli trebuie preparat la aburi, doar câteva minute.

Lactatele fermentate

Alimentele şi băuturile fermentate au darul de a preveni bolile digestive. Susţin imunitatea şi previn infecţiile, inflamaţiile. Murăturile, lactatele fermentate, precum chefirul sau iaurtul sau băuturile fermentate (borş, socată, must, ceai Kombusha) sunt şi surse bune de probiotice, substanţe cu efect benefic la nivel intestinal.

Nucile

Bogate în acizi graşi Omega-3, necesari pentru sănătatea inimii, şi vitamina E, nucile pot fi consumate ca atare, dar cel mai bine ar fi să fie hidratate puţin înainte. Prin menţinerea lor în apă se îndepărtează o parte din anumite enzime pe care le conţin şi care încetinesc digestia.

Ananasul

Mănâncă ananas mai des la gustări! Este un fruct exotic acid, de aceea este indicat a fi mâncat separat de alte alimente. Îţi aduce un plus de antioxidanţi care îţi susţin imunitatea şi o enzimă numită bromelină cu efect antiinflamator, îndeosebi la nivelul sinusurilor sau după operaţii. Ananasul ajută la o vindecarea mai rapidă a rănilor şi în perioada de recuperare după o intervenţie chirurgicală.

Verdeţurile

Profită de verdeţurile de sezon! Dintre acestea, spanacul trebuie consumat mai des datorită conţinutului bogat de vitamina E şi carotenoizi care au efectul de a combate inflamaţiile.

Reţine şi că usturoiul şi ceapa verde sunt recomandate în diverse afecţiuni, în răceli, gripe datorită efectului puternic antiinflamator pe care-l au. Conţin substanţe care susţin imunitatea şi antioxidanţi care combat inflamaţiile.

Citeşte şi: Tratamente naturiste cu ceapă şi usturoi verde

Turmericul şi ghimbirul

Numit şi mierea de aur, turmericul este un puternic antiinflamator care susţine imunitatea şi activitatea ficatului, stimulează detoxificarea. Cu acesta poţi condimenta mâncăturile de pui sau cu orez, a supelor.

Găseşti 3 reţete de vindecare cu turmeric AICI

Un alt condiment, ghimbirul, te protejează de inflamaţii şi infecţii. Este cunoscut pentru faptul că alină durerile cauzate de artrită, reduce inflamaţiile şi reglează tranzitul intestinal.