A fost inaugurată prima Clinică Virtuală a Memoriei din România
Clinica funcţionează exclusiv online şi aduce numeroase noutăţi în abordarea problemelor medicale. Clinica se adresează pacienţilor cu vârste de peste 40 de ani care se confruntă cu probleme de memorie şi au nevoie de investigaţii şi de evaluări pentru a afla cauza acestor probleme, ca mai apoi să fie diagnosticaţi şi să primească tratamentul adecvat.
Clinica Memoriei este condusă şi organizată de dr. Liana Rada Borza după modelul Clinicilor de Memorie din cadrul NHS England în care a lucrat pe post de consultant în gerontopsihiatrie. Din echipă face parte şi psiholog clinician dr. George Macarie. Totodată, Clinica Memoriei colaborează cu neurologi, cardiologi, geriatri, neurochirurgi şi alţi specialişti,de pe platforma Medicentrum şi nu numai, care, individual şi împreună, înţeleg şi tratează problema fiecărui pacient, după nevoi.
„La Clinica Memoriei ar trebui să apeleze o persoană care constată că începe să uite, că experimentează diverse probleme cu memoria sau când cei din jur o îndreaptă către noi pentru că remarcă genul acesta de probleme. O astfel de clinică este soluţia ideală pentru pacientul cu tulburări de memorie pentru a nu mai fi nevoit să treacă pe la spitalul de psihiatrie, deci se înlătură stresul unei astfel de experienţe, frustrarea că este bolnav psihic, dar şi stigma socială”, explică dr. Liana Rada Borza.
„Platformele de telemedicină au puterea de a face medicina mai eficientă şi mai accesibilă. Psihiatria e una dintre ramurile medicale cele mai potrivite pentru telemedicină. Înainte de a alerga pe la spitale, de a fi jenat să stai la coadă la psihiatru, poate vrei să iei în considerare să vorbeşti cu specialistul online, din confortul propriei locuinţe, fără timp pierdut. Clinica Memoriei oferă această posibilitate şi sper că prin acest serviciu dezvoltat acum în premieră în România, mult mai mulţi pacienţi vor fi determinaţi să nu mai amâne consultul la psihiatru”, a precizat dr. Horaţiu Ioani, fondator Medicentrum.
Modul de lucru, după o evaluare iniţială online care are preţul de 250 lei, presupune şi o întâlnire virtuală a medicului cu pacientul şi cu familia acestuia pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului. Aceste întâlniri sunt urmate de monitorizare şi de suport postdiagnostic.