A apărut testul care identifică cazurile de recidivă a cancerului

1 2 jpg jpeg

Savanţii britanici au descoperit, datorită acestui test sangvin, urme ale cancerului mamar în organismele pacientelor cu opt luni înainte ca medicii să observe revenirea bolii. Experţii consideră însă că vor avea nevoie de o anumită perioadă de timp şi de studii suplimentare înainte ca noul test sangvin să poată fi utilizat în spitale şi clinici. Operaţiile chirurgicale de extirpare a tumorilor reprezintă una dintre formele principale de tratament în cazul bolnavilor diagnosticaţi cu cancer. Totuşi, orice tumoare începe cu o singură celulă canceroasă. Dacă mai multe celule din tumori s-au răspândit deja în alte părţi ale corpului sau dacă medicul chirurg nu îndepărtează întreaga tumoare, atunci cancerul poate să revină. Un număr de 55 de paciente care erau expuse unui risc sporit de recidivă din cauza mărimii tumorilor extirpate au fost monitorizate cu atenţie în cadrul acestui studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Science Translational Medicine. Oamenii de ştiinţă au analizat ADN-ul care suferise mutaţii la nivelul tumorilor şi au continuat, apoi, să caute acele mutaţii în fluxul sangvin al pacientelor. Un număr de 15 paciente au suferit recidive ale cancerului, iar noul test sangvin a identificat, în avans, 12 dintre bolnave. Celelalte trei paciente au avut un tip de cancer care se răspândise deja la nivelul creierului, iar bariera hematoencefalică a oprit celulele canceroase să revină în fluxul sangvin. În plus, testul sangvin a detectat ADN canceros în corpul uneia dintre paciente care nu a suferit însă o recidivă în perioada de monitorizare. Niciuna dintre pacientele din acest studiu nu a fost anunţată de medici în legătură cu faptul că fragmente celulare canceroase au fost detectate din nou în organismele lor, deoarece o astfel de decizie ar fi fost lipsită de etică şi s-ar fi bazat pe un protocol medical deocamdată neaprobat.