Stil de viata&dieta / Nutritie »

Slăbești mai ușor cu miere și hrean

Autor: Alexandra Tudor | 12 April, 12:00 | 0 comentarii

Combinația de miere, hrean și lămâie te susține în perioada în care îți schimbi stilul alimentar și de viață din dorința de a slăbi. Dacă le iei zilnic, dai jos ai câteva kilograme și-ți întărești imunitatea.


Cine a slăbit cu această rețetă știe că este excelentă pentru o talie de invidiat și o imunitate strașnică. Hreanul și lămâia se folosesc de când lumea împotriva răcelilor și gripelor. Hreanul este bogat în fibre și proteine și nu are multe grăsimi sau calorii, dând senzația de sațietate. Pe de altă parte, mierea, consumată dimineața pe stomacul gol, îți asigură un tranzit intestinal mai bun și crește imunitatea.

Bine de știut!

Persoanele care consumă des hrean au memoria mai bună, dar și auzul, vederea și funcțiile creierului mai bune. Este recomandat în special diabeticilor și persoanelor cu imunitatea scăzută și veșnic răcite. Curăță organismul de bacterii și infecții, ajută la o respirație mai bună și elimină oboseala, punând sângele în mișcare. De aceea este folosit și în tratarea unor afecțiuni cardiovasculare, precum angina pectorală, cardiopatia ischemică sau hipertensiune.

Amestecul trebuie ținut la frigider

Dacă este păstrat la rece se mențin mai bine substanțele benefice. Se consumă de 2 ori pe zi, după masă. Se poate folosi și ca sos pentru a condimenta mesele cu el. Pentru efecte vizibile se consumă 3 săptămâni. În plus, nu este recomandat consumul amestecului pe perioadă îndelungată pentru persoanele care suferă de colon iritabil, hreanul în exces poate provoca tulburări digestive.

Cum să-l prepari

Ai nevoie de 150 de grame de hrean, 3 lămâi potrivite ca dimensiune și 3 linguri mari de miere. Hreanul se curăță și se dă prin răzătoare sau la blender. Lămâile se spală, se șterg cu oțet și se taie mărunt, se scot sâmburii și se amestecă și ele la blender. Mierea se pune la final, se amestecă totul foarte bine și se bagă la frigider.

Citește și: Siropul de hrean vindecă durerile în gât

Combate dezvoltarea bacteriilor rele

Bogat în vitamine (C, B1, B2, B6), calciu, mangan, potasiu, magneziu, fosfor, fier, hreanul este ca un medicament natural pentru organism. Hreanul este un ingredient extrem de puternic la gust și miros, îți desfundă nasul instantaneu, de aceea este amestecat în mâncăruri cu sfecla roșie. Consumat ca atare se amestecă cu miere pentru a-i mai tăia din aroma puternică.

Hreanul este un ingredient excelent în lupta cu bacteriile intestinului și se consumă cu alimentele grase, deoarece ajută pentru o digestie bună.

 

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »