Stil de viata&dieta / Ingrijire »

Siesta te ajută să memorezi mai bine

Autor: Alina Grecu | 24 January, 16:30 | 0 comentarii

O mică siestă reprezintă cea mai bună soluţie pentru a nu uita o poezie sau o teorie învăţată recent, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Lübec, Germania, publicat în revista Nature Neuroscience şi citat de Mediafax.


Potrivit testelor, creierul rezistă mai bine în timpul somnului la acţiunea acelor factori care pot şterge sau altera amintirile dobândite recent decât atunci când persoana în cauză este trează. Studii precedente au demonstrat deja faptul că memoria recentă, stocată temporar în regiunea hipocampusului, nu se fixează imediat.

Specialiştii le-au cerut celor 24 de voluntari să memoreze 15 perechi de ilustrate pe care figurau imagini cu animale şi obiecte uzuale. După 40 de minute, jumătate dintre voluntari, care nu au dormit în această perioadă, au fost rugaţi să memoreze o altă serie de ilustrate, uşor diferite de primele. La rândul lor, ceilalţi 12 voluntari au avut dreptul la o mică siestă înainte de a memora cea de-a doua serie de ilustrate. Cele două grupuri de voluntari au fost testate în legătură cu capacitatea lor de a-şi aminti ilustratele din prima serie.

Voluntarii care au avut dormit şi-au amintit în medie 85% dintre primele ilustrate, comparativ cu procentul de 60% reuşit de voluntarii care nu au dormit între cele două etape ale testului.
Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »