Familia ta / Discutii intre mamici »

Micuţul meu erou

Autor: Valentina Merlici | 30 April, 17:05 | 3 comentarii

 Până la renumita vârstă a ”de ce?”–urilor, se pare că cei mici îşi satisfac curiozitatea prin implicarea directă în fel şi fel de activităţi.


 

Nu-i abaţi din drum cu una cu două, au ei strategii prin care să-şi ducă la bun sfârşit planul, găsind astfel răspuns la întrebările cu privire la modul de funcţionare al lumii. Sigur vor studia fenomenul maşinuţelor, demontându-le complet pentru a afla de ce e musai să aibă patru roţi; vor analiza sistemul de funcţionare al sertarului până acesta va ceda şi, bine-înţeles, vor descoperi de ce e atât de moale animăluţul de pluş, reuşind să scoată din el toată vatelina.

Nichita este exact la această vârstă! Nimic nu-i scapă, e ca un savant devotat, care nu ia pauză nici în timpul mesei. Se implică în absolut orice şi, culmea, insistă să le facă pe toate singur, fără pic de ajutor. Singur vrea să urce scările, singur să se dea în topoganul mare şi tot singur să-şi împingă căruciorul. Singur vrea să-şi spele mânuţele, să-şi facă băiţă şi să-şi încheie fermuarul de la hanorac. Ba chiar mai mult, ar trece de pe bancheta din spate, în faţă, la volan, ar spăla el vasele şi ar da cu aspiratorul în toată casa.

Când mă vede că şterg praful, sare cu avânt în ajutor! Găseşte el o cârpă (chiar dacă asta se dovedeşte a fi chiar ştergarul de faţă), în maximă viteză, scoate din dulapul special toate produsele de curăţat şi dă-i bătaie la şters uşile, geamurile, rafturile. Când pornesc aspiratorul, insistă să dea şi el măcar un pic, după care, hop, şi-l văd că scoate mătura din debara şi face curăţenie cot la cot cu mine. Şi măturând aşa mai mult pereţii, micuţul meu savant, a descoperit că poate să aprindă şi să stingă lumina cu ajutorul măturii. Iată, acum poate să facă şi acest lucru de unul singur.

În bucătărie, l-am surprins de câteva ori, cu scaunul tras lângă chiuvetă şi mâinile înfipte în buretele plin de spumă. Aș vrea ca această dovadă de vrednicie să se manifeste mai târziu, să şi-o păstreze şi în adolesce  nţă. Or fi șanse, de vreme ce astăzi Nichita   îşi exprimă nemulţumirea când îl deranjez din treabă, chiar dacă eu îi propun alternative, după părerea mea, mult mai atractive.

Iată, pot spune că, piticul meu este într-un continuu atrenament pentru a câştiga titlul de erou. E drept, îmi înfloreşte sufletul de mândrie că zi de zi îşi merită medalia, dar, uneori, îmi cade inima în călcâie de emoţie, atât de neaşteptat şi înveşunat pare curajul lui.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Loredana | 02 May 2012, 23:07
frumos spus, bravo :)
2 Postat de: Alina | 03 May 2012, 09:38
Ti-am citit saptamanal articolele si sunt foarte incantata de cum marturisesti "fara perdea" si atat de natural incantarea dar si temerile tale de mamica. Astept cu nerabdare si urmatoarele articole. Ai cumva si un forum pentru mamici?
3 Postat de: Valentina Merlici | 05 May 2012, 21:25
:) mulțumesc pentru apreciere!
Nu am forum, însă aici, pe clicksanatatea, puteți lansa diverse întrebări, rubrica e deschisă la interactivitate.
Adauga un comentariu »