Actualitate »

Încrederea în medic poate reduce durerea

Autor: Alina Corneanu | 04 December, 12:25 | 0 comentarii

Relaţia dintre medic şi pacient bazată pe încredere şi empatie ajută la ameliorarea durerii  şi chiar a stresului, sunt de părere oamenii de ştiinţă din Michigan.


Cercetările recente au arătat că medicii care ascultă cu atenţie au pacienţi mai fericiţi şi rezultate mult mai bune în domeniul medical decât cei care sunt mai indiferenţi.

,,Acesta este primul studiu care a analizat impactul pe care îl are la nivel neurobiologic asupra pacientului relaţia lui cu medicul curant. Trebuie să facem mai multe cercetări pentru a vedea în ce fel funcţionează acest mecanism al relaţiei dintre medic şi pacient. Dacă relaţia lor se bazează pe încredere, acest lucru poate ajuta inclusiv la reducerea durerii pe care pacientul o resimte în momentul consultaţiei”, a precizat Issidoros Sarinopoulos, profesor de radiologie la Universitatea de Stat din Michigan, SUA.

În cadrul studiului, participanţii au realizat două tipuri de interviuri cu un medic, înainte de a fi supuşi unei tomografii computerizate.

O parte dintre participanţii au discutat pe diverse teme cu medicul curant, în timp ce ceilalţi au pus întrebări doar despre afecţiunea de care sufereau.

Cei din primul grup au fost mulţumiţi de relaţia pe care o au cu medicul lor, spre deosebire de cei din cel de-al doilea grup. Ulterior, în timpul scanării pacienţii au fost supuşi unor şocuri electrice uşoare în timp ce priveau fotografia medicului cu care vorbit.

Scanarea cerebrală a arătat că pacienţii din primul grup au resimţit durerea provocată de şocuri la un nivel mult mai mic decât cei din grupul numărul doi.            

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »