Remedii naturiste / Puterea plantelor »

Dureri de cap? Scapă de ele cu plante!

Autor: Cristina Mitrea | 25 September, 08:35 | 0 comentarii

Dacă te numeri printre persoanele care suferă de dureri de cap, înainte să apelezi la medicamente ai putea încerca să scapi de neplăceri cu ajutorul plantelor. E bine, totuși, să discuți cu medicul tău înainte de a testa un remediu natural, pentru că anumite plante pot interacționa cu unele medicamente pe care le iei.


Scoarța de salcie

Utilizată încă din Antichitate ca remediu pentru febră și dureri, scoarța de salcie este de ajutor și în migrene. Pune 1 lingură cu scoarță de salcie într-un ibric cu 250 ml de apă și fierbe timp de 5 minute. Bea 3 căni pe zi.

Crețușca

Considerată un fel de aspirină vegetală datorită derivaților de acid salicilic conținuți, crețușca (numită și Colțul Lupului) poate fi eficientă în tratarea durerilor de cap. Peste o linguriță de plantă se toarnă o cană cu apă fierbinte și se lasă acoperit timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se beau 3 căni cu ceai pe zi. Atenție: dacă ai alergie la aspirină, evită consumarea produselor care conțin crețușcă!

Rozmarinul

Acțiunea antiinflamatoare a rozmarinului îl recomandă pe post de antialgic natural. Dacă te doare capul, frecționează-ți bine tâmplele cu 1-2 picături de ulei esențial de rozmarin, evitând contactul cu ochii. Acest ulei nu este recomandat, însă, copiilor și nici femeilor însărcinate.

Lavanda

Migrenele și cefaleele pot fi puse pe fugă cu ajutorul lavandei, care are proprietăți antiinflamatoare și antinevralgice. Fierbe 1 litru de apă într-un vas mare, ia-l de pe foc și toarnă 4 picături de ulei esențial de lavandă. Stai deasupra vasului, acoperă-ți capul cu un prosop și inspiră vaporii timp de 10 minute.

Melisa

Cunoscută și sub numele de roiniță, melisa are efect analgezic, diminuând cu succes durerile de cap. Peste o lingură de plantă se toarnă 250 de ml de apă fierbinte și se lasă un sfert de oră să infuzeze. Se beau 3 căni cu ceai de roință pe zi.

Menta

Un inamic al durerilor de cap este și menta, care are un efect calmant. Peste o linguriță de plantă se toarnă 250 de ml de apă fiartă și se lasă la temperatura camerei timp de 10 minute. Se beau două căni cu ceai pe zi.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »