Sanatatea ta / Specialistii Click!Sanatate »

Dr. Ștefan Ioan Florian: „Trebuie să menținem creierul activ în permanență”

Autor: Cristina Mitrea | 06 December, 12:16 | 0 comentarii

Despre meseria delicată pe care o are - neurochirurg -, despre progresele acestei discipline în țară și în lume, despre simptomele care ar trebui să ne dea de gândit că am putea suferi de o afecțiune neurologică și cum putem păstra creierul sănătos am discutat cu prof. dr. Ștefan Ioan Florian, medic-șef al secției de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.


Articole similare:

- Operațiile pe creier sunt proceduri foarte delicate, care implică nu doar un medic priceput, ci și o serie de tehnologii complexe. Cum a evoluat neurochirurgia în ultimii 20 de ani, din acest punct de vedere?

Neurochirurgia, o specialitate atât de delicată, care necesită un diagnostic de o mare precizie, intervenții chirurgicale precise efectuate într-un spațiu foarte limitat, este în mod evident dependentă de progresele tehnologice apărute în ultimele decenii.

Dacă în ceea ce privește diagnosticul, cea mai importantă evoluție a fost introducerea Tomografiei computerizate în anii 1970 si a Rezonanței magnetice în anii 1980, perfecționările aduse acestor metode diagnostice ne permit ca astăzi să putem nu doar identifica o anumită leziune cu o mare precizie, dar sa putem afla care sunt raporturile acesteia cu ariile cu funcții deosebite cum sunt vederea, vorbirea, mișcarea diferitelor segmente ale membrelor prin RMN-ul funcțional. Spectroscopia RMN ne poate oferi indicații despre natura leziunii, dacă este tumoră, infecție sau un proces inflamator, iar tractografia ne permite identificarea principalelor tracturi de fibre nervoase din creier și măduvă precum și relația lor cu o tumoră, ajutând chirurgul să aleagă calea optimă pentru a nu intersecta aceste tracturi și a evita astfel posibile deficite neurologice. În prezent, tot mai multe centre utilizează rezonanța magnetică intraoperatorie, pentru a elimina complet o tumoră cerebrală infiltrativă și a crește astfel șansele pacientului. Pentru a crește gradul de utilizare a rezonanței magnetice intraoperatorii au fost dezvoltate echipamente și instrumente chirurgicale non-feromagnetice care pot fi utilizate in timpul examinării prin rezonanță magnetică. Angiografia prin tomografie computerizată a devenit astăzi  metoda de prima intenție în diagnosticul accidentelor vasculare cerebrale si a cauzelor  acestora, fie că vorbim de accidente ischemice sau de cele hemoragice. Iar angiografia cu substracție digitală, adică injectarea de substanțe radioopace in circulația cerebrală sau a măduvei spinării și înlăturarea opacifierii date de structurile osoase, oferă imagini de o claritate inegalabilă. Acestea ar fi doar câteva exemple privitoare la diagnosticul pre-, intraoperator și postoperator.

Progrese mari au fost realizate în ultimii ani însă și în domeniul intervențiilor neurochirurgicale. Sistemele de neuronavigație, care reprezintă în fapt o aplicație în practica neurochirurgicală preluată din tehnologia de „țintire” din aviația militară, oferă neurochirurgului posibilitatea localizării precise a proceselor patologice in interiorul cutiei craniene sau a canalului rahidian. În fapt este un sistem prin care informațiile imagistice oferite de rezonanță magnetică și tomografia computerizată sunt utilizate in timpul operației pentru a dirija neurochirurgul să ajungă direct la leziunea de operat. Este un fel de sistem GPS prin care neurochirurgul poate selecta calea cea mai scurtă și mai sigură de a ajunge la leziunile situate profund in creier. În mod similar, la nivelul coloanei vertebrale utilizarea neuronavigației ajută chirurgul în plasarea cât mai exactă, pe traiectul cel mai potrivit a șuruburilor de fixare într-o fractură de coloană, spre exemplu. Această tehnologie a dus la o chirurgie cât mai minim invazivă față de structurile nervoase extrem de delicate, fiind în ultimă analiză în beneficiul pacientului.

Microscoapele operatorii au evoluat de asemenea atât sub raportul sistemelor optice, care oferă o imagine tridimensională intraoperatorie la măriri de până la 24 sau 28 de ori, dar și sub raportul manevrabilității. Microscoapele de ultimă generație permit fuzionarea tuturor datelor imagistice cu cele din timp real, permițând neurochirurgului să vadă în permanență unde se află în raport cu leziunea pe care o operează, ci chiar si ce se află în spatele acesteia, ce structuri vasculare sau nervoase se află pe „partea nevăzută a lunii”, ca să folosesc un termen din astrologie. În plus, filtrele de culoare cu care sunt dotate aceste aparate permit injectarea unor substanțe fluorescente care ajută chirurgul să identifice eventuale resturi tumorale invizibile in lumina naturală sau să vadă circulația cerebrală in cazul operației pentru un anevrism sau malformație vasculară.

Vorbind de echipamente optice, în ultimii 15 ani a cunoscut o dezvoltare impresionantă aplicația endoscopiei în neurochirurgie, astăzi fiind anumite intervenții care se efectuează doar endoscopic, cum este abordul endonazal e endoscopic pentru adenoamele hipofizare sau unele tumori de la baza craniului. Dar utilizarea endoscopului a fost extinsă și în chirurgia spinală, in special în tratamentul herniei de disc. Nu este mai putin adevărat că endoscopul este utilizat tot mai mult si in completarea operațiilor la microscop, pentru vizualizarea zonelor situate in unghiuri ascunse câmpului operator oferit de microscop, pentru a vedea „după colț” dacă îmi este permisă să mă exprim așa.

Un alt domeniu care a cunoscut o dezvoltare impetuoasă în ultimele două decenii și care de asemenea vine în sprijinul creșterii siguranței pacientului este cel al monitorizării neurofiziologice intraoperatorii. Nu voi intra în detalii de natură tehnică, dar vreau să subliniez faptul ca această tehnologie permite chirurgului să pătrundă mai adânc și să opereze mai exact asupra unor leziuni localizate în trunchiul cerebral, în măduva spinării, în vecinătatea unor structuri nervoase extrem de delicate cum sunt nervii cranieni. Și tot aceste tehnici de monitorizare îi spun chirurgului când să se oprească înainte de a fi prea târziu, având în vedere că operația se desfășoară în structuri de importanță funcțională deosebită, uneori chiar vitală.

Chirurgia robotică face în prezent primii pași și în domeniul neurochirurgiei, în special al chirurgiei spinale. În patologia cerebrală, încercările efectuate până acum cu actuala generație de roboți nu au dovedit că ar fi aplicabile cu beneficii pentru pacient, dar așa cum am spus, ne aflăm la început de drum în acest domeniu, iar noile generații de roboți din viitor s-ar putea să ne dovedească utilitatea lor.

Toate aceste progrese tehnologice din ultimele decenii vin în ajutorul neurochirurgului pentru a facilita un act chirurgical mai exact, cu „daune colaterale” cât mai reduse pentru pacient, pentru că actul chirurgical în sine este un procedeu invaziv, nenatural, este o imixtiune mai mult sau mai puțin agresivă a omului în interiorul unui sistem de o complexitate inimaginabilă.

Vorbind de metodele de educare și de formare, progresele tehnologice din ultimii ani au produs o profundă schimbare și în acest domeniu. Dincolo de accesul la informație, care este uluitor în ultimul timp, astăzi tinerii în formare au posibilitatea de a exersa și, prin programe de realitate virtuală, pot urmări operații live sau pot accesa site-uri dedicate intervențiilor neurochirurgicale cu explicații oferite de chirurgi cu o mare experiență. Tratatele de neurochirurgie de astăzi sunt de cele mai multe ori prevăzute și cu link-uri de vizualizare online a intervențiilor chirurgicale ilustrative pentru diverse patologii, fără a mai vorbi de aplicațiile de pe telefoanele mobile care permit o informare imediată asupra celor mai variate domenii ale patologiei. Aici este însă o capcană care cu greu poate fi evitată, accesul atât de facil la informație poate duce și la o superficialitate în gândire, în aprofundarea cunoștințelor teoretice, în învățare. Iar toată această adevărată avalanșă de informație trebuie selectată, la fel ca în orice alt domeniu, trebuie să înveți să separi „neghina de secară”. Și în niciun caz faptul că ai văzut o sută de filme cu operații nu poate înlocui nicio singură operație efectuată de tine.

- Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale pacienților care vă ajung pe masa de operație?

Neurochirurgia din centrul nostru, din Cluj-Napoca, la fel ca și în alte centre din țări cu o neurochirurgie avansată, este cea a specialistului într-un anumit domeniu, al neurochirurgului cu o experiență mai largă întru-un domeniu al neurochirurgiei. Chiar dacă în pregătirea noastră suntem antrenați să facem cele mai multe dintre procedurile neurochirurgicale, în timp am reușit să selectez și să îndrum colegii spre domenii mai înguste, dar în care să ofere cea mai înaltă expertiză. Așa se face că în centrul nostru avem neurochirurgi cu o experiență mai mare în chirurgia spinală, alții au experiență în chirurgia endoscopică, sunt colegi care au mare experiență în chirurgia neuro-oftalmologică, alții în cea pediatrică, precum și colegi specializați în traumatologie sau neurochirurgia vasculară sau neuro-oncologie. Desigur ca unii colegi pot avea experiență mai mare în două sau trei domenii. Important este ca ei să poată oferi cea mai bună soluție pentru pacient, prin prisma experienței personale.

În ceea ce mă privește, am o experiență mare în chirurgia tumorilor cerebrale, una dintre cele mai mari din lume, cu peste 5000 de cazuri operate. De asemenea, am o foarte mare experiență în neurochirurgia vasculară, a anevrismelor cerebrale și a malformațiilor vasculare cerebrale, dar și în patologia pediatrică, începând cu malformațiile congenitale ale sistemului nervos. Deși pot spune că am o vastă experiență și în chirurgia spinală, pentru că am introdus în ultimii 15 ani majoritatea tehnicilor de fixare care astăzi se practică în clinica noastră, timpul fizic, presiunea paciențelor cu patologii cerebrale care nu prea suportă amânare m-au determinat ca în timp să-mi „restrâng” domeniul de practică zilnică la patologia creierului.

Cele mai multe cazuri pe care le operez sunt cele de tumori cerebrale și de patologie vasculară cerebrală. Dar sunt liniștit pentru că alături de mine, în colectivul pe care l-am format de-a lungul anilor, sunt și colegi care au o experiență extrem de bogată în chirurgia spinală și în chirurgia cerebrală. Sunt mulțumit că dacă eu plec din clinică, ea funcționează în parametrii normali, nu se „închide” așa cum se întâmplă în alte clinici în care dacă profesorul pleacă în concediu activitatea din clinică întra în „modul de avarie”.

- Efectuați sute de intervenții chirurgicale pe an. Care a fost cel mai dificil caz rezolvat cu succes?

Aceasta este o întrebare la care îmi este imposibil să răspund, pentru simplul motiv că în fiecare săptămână ajung să operez cazuri cu o dificultate majoră, multe dintre ele considerate inoperabile. Ajung la mine cazuri care sunt nu doar la „second opinion” (a doua opinie), ci chiar la „third opinion” (a treia opinie). Și cele mai multe dintre aceste cazuri sunt rezolvate cu succes, astfel că mi-e greu să spun că un copil cu tumoră gigantă pe care am operat-o cu succes este o realizare mai mare decât operația la un tânăr cu hemoragie cerebrală căruia i-am salvat viața. Sau o tumoră care se întinde pe mai multe regiuni ale bazei craniului la o persoană vârstnică care a fost rând pe rând respinsă de alte centre pentru că nu poate fi operată, dar care a fost scoasă în totalitate fără niciun deficit ar fi un caz mai de succes decât un copil nou-născut de câteva ore cu o malformație spinală complexă și care după operație mișcă piciorușele.

Așa cum nu sunt doi oameni la fel, nu există nici două patologii absolut identice, uneori chiar o operație relativ simplă se poate complica, așa încât nu obișnuiesc să fac comparații de acest fel. Pentru fiecare pacient, pentru aparținătorii lui, operația lui este cea mai dificilă, iar bucuria, ușurarea, liniștea aduse de succesul operației nu pot fi egalate de nimic. Sunt foarte multe cazuri extrem de dificile pe care le-am operat cu succes, dar cele care îmi rămân în memorie sunt cele în care, deși știu că am făcut tot ce a depins de mine, evoluția lor a fost departe de cea sperată.

- De ce are nevoie un neurochirurg bun pentru a deveni excelent?

Trebuie să se înțeleagă faptul că toate tehnologiile moderne ajută, dar nu înlocuiesc gândirea neurochirurgului, perspicacitatea creierului neurochirurgului de a distinge normalul de patologic, de a intui în fiecare clipă ce consecințe poate avea următorul gest, de a coordona mâinile chirurgului cu precizie și delicatețe, alteori cu fermitate graduală, de a găsi în fiecare moment soluția optimă, de a repara ceea ce poate fi reparat și, nu în ultimul rând, de a se opri la timp, înainte de a produce daune ireparabile. Actul chirurgical este, în primul rând, un proces de gândire continuă și abia apoi un act de manualitate. Iar toate acestea nu vin dintr-odată, tot acest complex de gândire și dexteritate practică, care poate fi numit și experientă, se câștigă în timp, în mii de ore de practică, începând cu gesturile cele mai simple, cu etapele cele mai simple din operații, cu exerciții în laboratoare experimentale, crescând apoi treptat complexitatea gesturilor, a timpilor operatori, până la a ajunge a face operații din ce în ce mai complexe. Nu există chirurg „născut”, cred doar în chirurgul „făcut”, educat, muncit cu nenumărate ore de studiu de literatură de specialitate și nenumărate ore de practică în laboratoare și în sala de operații, cred în chirurgul care gândește de 10 ori înainte să taie o dată.

Când aud de rezidenți în specialități chirurgicale care luptă pentru respectarea programului de lucru de 48 de ore pe săptămână, conform „normelor europene”, mă întreb cu maximă îngrijorare ce fel de chirurg va fi acela? Chirurgii nu sunt niște virtuoși ai instrumentelor. Un violonist, un cântăreț la orice fel de instrument, începe să cânte de cele mai multe ori din copilărie și exersează, dacă dorește să facă din aceasta o carieră, cel puțin 7-8 ore pe zi, toată viața. Nu există niciun chirurg care să înceapă disecții pe animale de la 5, 6 sau 7 ani, ei încep să exerseze abia după 25, 26 de ani când procesele de învățare, de deprindere a manualității sunt mult mai reduse decât în copilărie. Îmi amintesc de fiica unei colege care, la doar 14 ani a vrut sa vadă o operație pe creier. Am lăsat-o în sală și a stat în spatele meu ore întregi urmărind neclintită întreaga operație. Iar la sfârșit a spus: „ce simplu pare... dar și când te uiți la Nadia Comăneci pare simplu să faci exerciții pe bârnă...” M-a uimit maturitatea și profunzimea acestei observații venită de la un copil. Ca să faci totul să pară atât de simplu este nevoie de extrem de multe ore de practică.

 Pe lângă cunoaștere, gândire, experiență, pentru a deveni un chirurg excelent e nevoie de o anumită capacitate de a câștiga încrederea pacientului, de înțelegerea suferinței lui, de compasiune, de răbdare, de sacrificiu, de dăruire, de capacitatea de a stabili acea punte de legătură unică numită relația medic-pacient. Acestea însă nu pot fi învățate din cărți, ci pot fi deprinse urmărind adevăratele modele.

- Ce simptome ar trebui să ne dea de gândit că am putea suferi de o afecțiune neurologică și să ne trimită la medic?

Durerea în general este un semnal de alarmă, e ceva anormal. Dacă este repetitivă, are o intensitate crescândă, cedează tot mai greu la antalgicele obișnuite trebuie să ne îndrume la medic. Durerea este însă de multe feluri. Durerea de cap care este localizată într-o anumită regiune a capului, care revine mereu cu aceleași caractere, e semn că trebuie căutată o cauză. O durere de cap atroce, pe care pacientul o relatează ca fiind cea mai puternică din viața lui este de regulă cauzată de o hemoragie cerebrală. O durere la față ca o fulgerătură, declanșată de mestecat sau de atingerea anumitor zone de pe obraz, este de cele mai multe ori cauzată de o nevralgie trigeminală. Durerea de spate, începând de la nivelul cefei și până la nivel lombar este semn de suferință a coloanei lombare. Iar dacă această durere iradiază în braț sau în picior înseamnă că există o apăsare pe un anumit nerv la originea lui, iar în acest caz trebuie consultat medicul. Dar există multe alte semnale de alarmă pe care sistemul nervos le poate transmite atunci când există o suferință. O amorțeală persistentă, o tulburare a simțurilor, o tulburare de vedere mai accentuată si rapid progresivă, scăderea forței musculare la un membru, sau pe o jumătate de corp, tulburări de vorbire, amețeli persistente sau chiar o oboseală excesivă sau o anumită modificare de comportament observată de anturaj pot fi semne că trebuie să ne adresăm medicului și să facem investigații de specialitate. Paleta de semne și simptome este însă mult mai largă și de aceea recomandarea mea este ca atunci când pacientul nu se simte normal, adică așa cum este de obicei, să ceară sfatul medicului. Și chiar o a doua opinie este de preferat dacă în urma tratamentului nu se obține rezultatul scontat.

- Cum se prezintă neurochirurgia în România anului 2018 și ce dificultăți întâmpină?

Neurochirurgia de azi din Romania nu este mult diferită de cea din alte țări cu o neurochirurgie dezvoltată. Și la ei, ca și la noi, există centre de excelență în care se fac operații complexe și centre în care se rezolvă mai mult patologie de urgență sau cea degenerativă de coloană. Dincolo există mai multe centre de excelență, există o mai mare diversitate de echipamente, de instrumentar, investiția în cercetare este mult mai consistentă, iar colaborarea cu firmele producătoare de echipamente medicale și de instrumente chirurgicale este permanentă. Din păcate, la acest capitol avem mari deficiențe pentru simplul fapt că noi nu mai avem nici măcar un atelier de recondiționat instrumente chirurgicale. În Germania, de exemplu, compania BrainLab care produce unele dintre cele mai performante sisteme de neuronavigație, are un reprezentant permanent în blocul operator al unui spital care urmărește nu numai buna funcționare a echipamentului, ci și modul în care acest echipament poate fi perfecționat pentru a veni în întâmpinarea nevoilor chirurgului. Există companii de instrumente chirurgicale care personalizează instrumentarul în funcție de dorința neurochirurgului, nu doar în Germania, ci și în Franța, Japonia sau Turcia. Aceste permanente conexiuni interdisciplinare duc la progresul tehnologic al neurochirurgiei.

Există unele diferențe și în ceea ce privește formarea în neurochirurgie, care este bine standardizată și unitară la nivel național în cele mai multe țări europene. La noi, deși există o tematică de pregătire superpozabilă curriculei recomandate de forul European al medicilor (UEMS) pentru specialitatea de neurochirurgie, încă persistă unele diferențe, chiar semnificative, între diferitele centre de formare. În Cluj punem un mare accent pe practica în sala de operație, rezidentul fiind inclus în echipa operatorie chiar de la începutul pregătirii, ca „mâna a patra”, adică al treilea ajutor în operație, urmând apoi ca, progresiv, pe măsura învățării și a experienței, să devină al treilea ajutor, apoi, în funcție de capacitățile fiecăruia, să devină principalul ajutor al chirurgului principal. Aceasta în paralel cu o aprofundare a cunoștințelor teoretice, pentru care organizăm cursuri locale, dar și cursuri internaționale cu invitarea unor chirurgi de marcă din străinătate. Noi organizăm la Cluj în fiecare an, în luna aprilie, Cursul Româno-German, curs organizat după tematica de pregătire a cursurilor germane. Apoi, avem Masterclass-ul de Neurochirurgie pentru studenți și tineri medici la care lectorii sunt, cei mai mulți, din străinătate. Acest Masterclass a fost inițiat de studenții noștri, din dorința de a afla mai multe despre specialitatea de neurochirurgie, dar în timp a devenit un adevărat curs prin care nu numai atragem studenții spre această specialitate deosebită, dar contribuim și la formarea teoretică a rezidenților.

Împreună cu Societatea Sud Est Europeană de Neurochirurgie organizăm anual cursuri pentru rezidenți în diferite locații din regiune, la care rezidenții noștri sunt sprijiniți chiar și material să participe. De asemenea, rezidenții noștri sunt cuprinși în cursurile organizate de EANS (European Association of Neurosurgical Societies) sau WFNS (World Federation of Neurosurgical Societies). Sunt apoi o câteva tratate de neurochirurgie la elaborarea cărora sunt implicați toți rezidenții noștri. Chiar acum o lună am lansat un volum, o traducere a unui tratat de neurochirurgie apărut anul acesta în luna aprilie la editura Elsevier, „Priciples of Neurosurgery” (Principiile Chirurgiei Neurologice), apărut la noi la editura Hipocrate, proiect pe care l-am coordonat și la care au participat, alături de medici cu experiență, toți rezidenții din centrul nostru precum și din alte centre. Desigur că la toate aceste acțiuni sunt invitați rezidenții neurochirurgi din toate centrele, dar, din păcate sunt unele clinici care descurajează rezidenții aflați în formarea lor să participe, lucru de neînțeles pentru mine. Din păcate, aceleași centre acordă și o atenție mult mai redusă pentru formarea practică a viitorilor neurochirurgi, care nu ajung să-și completeze până la sfârșitul pregătirii baremul minim de intervenții chirurgicale prevăzut de programul de pregătire în rezidențiat.

Cu toate acestea, putem spune că, per ansamblu, atât sub raportul pregătirii teoretice și al dotării cu echipamente, neurochirurgia românească a recuperat cea mai mare parte a handicapului pe care îl aveam la începutul anilor '90, poate chiar cu un plus sub raportul experienței individuale a câtorva neurochirurgi. Acest fapt se datorează unui număr mai redus de neurochirurgi existent pe plan național, comparativ cu țări vest europene, unui volum mai mare de cazuri concentrate în centrele tradiționale din țară precum și unei „laxități” în aplicarea reglementărilor legate de limitarea timpului de muncă.

Nu este mai puțin adevărat că în occident există numeroase centre în care se manifestă o mai mică dorință de a face mai mult decât minimul necesar, în special datorită implicațiilor medico-legale. Teama de a nu greși, și în consecință de a nu fi acuzați de malpraxis de către firmele de avocatură specializate, este în multe centre mai mare decât dorința de a face tot ce se poate. Această atitudine conservatoare a dus în multe țări la o stagnare, dacă nu chiar un anumit regres al tehnicilor neurochirurgicale, în paralel cu înclinarea balanței spre metode terapeutice mai puțin invazive cum sunt biopsia asociată cu radioterapia focală (așa numita Gamma Knife, Cyber Knife) în tratamentul tumorilor cerebrale, sau tehnicile endovasculare în tratamentul malformațiilor vasculare și a anevrismelor intracraniene. În același registru, se constată o îndepărtare a tinerilor medici de o specialitate care implică o atât de mare responsabilitate cum este neurochirurgia. O atitudine care  ne este progresiv impusă și nouă, pe de o parte de mijloacele media care prind orice ocazie pentru a acuza medicul înainte chiar să știe dacă a fost vorba de o greșeală medicală sau dacă nu cumva boala a fost cea care a generat suferința pacientului, iar pe de altă parte, firmele de avocatură care, profitând de o anumită nemulțumire a pacientului,  sunt capabile să „construiască” adevărate cazuri de malpraxis, chiar când nu este nicio urmă de eroare medicală.

- Ați fost ales anul trecut vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie (World Federation of Neurosurgery-WFNS). Ce acțiuni puteți întreprinde din această postură pentru neurochirurgia din România și pentru medicii români?

Alegerea mea ca Vicepreședinte at Large al WFNS a reprezentat pentru mine o mare onoare dar și o recunoaștere a unei munci de peste trei decenii în acest domeniu. A fost și continuă să fie un permanent efort în beneficiul pacienților, dar și o permanentă preocupare pentru educarea tinerilor medici în această atât de nobilă specialitate, pentru creșterea vizibilității internaționale a rezultatelor neurochirurgiei românești. Am organizat în ultimii 10-15 ani numeroase manifestări științifice internaționale, conferințe, congrese, cursuri la care am invitat personalități de marcă ale neurochirurgiei mondiale. Beneficiul acestor manifestări e, pe de o parte, faptul că medicii români au avut ocazia sa audieze prezentări deosebite, să învețe de la adevărați maeștrii ai artei neurochirurgicale, iar pe de altă parte am oferit și medicilor români posibilitatea de a-și prezenta propriile cercetări clinice și experimentale. În acest fel am făcut cunoscut faptul că neurochirurgia românească progresează, că are realizări deosebite, comparabile cu ale altor țări, am fost la rândul nostru invitați să ținem prelegeri, prezentări la manifestări internaționale de mare anvergură. De aici și până la a deveni un nume prezent în mod constant la congrese continentale, cum sunt congresele EANS, Congresul Asiatic de Neurochirurgie (ACNS), Congresele Australo-Asiatice de Neurochirurgie (AACNS), Congresele americane (CNS și AANS) sau congresele federației mondiale (WFNS) nu a mai fost atât de mult.

În calitatea pe care o dețin în prezent am și organizat deja un Curs al WFNS la Cluj, anul acesta la începutul lunii iunie, și am propus organizarea pentru anul viitor al unui nou curs. Am sprijinit de asemenea includerea în cadrul diverselor comitete de specialitate ale WFNS a unor neurochirurgi români, am susținut includerea în programul congresului WFNS al unor colegi, în scopul promovării acestora pe plan internațional. Organizarea unui Simpozion internațional al WFNS la Belgrad, împreună cu Societatea Sud-Est  Europeană de Neurochirurgie (SeENS), al cărei Vicepreședinte sunt, îmi oferă de asemenea oportunitatea de a include în programul științific a unor neurochirurgi români cu importante realizări științifice și profesionale.

Poate părea puțin ceea ce pot face din această calitate, dar WFNS nu are ca obiectiv alocarea de fonduri, dotarea cu echipamente, dar prin relațiile interpersonale pe care le-am realizat avem posibilitatea unor colaborări, schimburi de experiențe, stagii și burse pentru tinerii medici neurochirurgi din România, a căror pregătire superioară va fi benefică în final pacienților noștri. Pacienți cărora le sunt profund recunoscător pentru că, ajutându-i atât cât mi-au permis știința și puterile, m-au ajutat să fiu ceea ce sunt.

- Chiar dacă de-a lungul timpului au fost deslușite multe dintre misterele creierului, el are încă multe părți ascunse. Care este speranța dumneavoastră, ca specialist, legată de descoperirile în ceea ce privește creierul?

Obișnuiesc să spun că nu pot considera creierul un simplu organ sau un sistem. Am fost frapat la un moment dat să constat ce asemănare izbitoare există între o rețea tridimensională de neuroni și rețeaua de filamente de galaxii ale Universului. Pentru mine, creierul este un Univers. Iar astăzi știm la fel de multe despre creier cât știm despre Univers. Cu fiecare pas pe care îl facem în cercetarea creierului, cu fiecare nouă descoperire, înțelegem doar cât de puține știm. S-au făcut progrese extraordinare în aprofundarea unora dintre mecanismele intime ale proceselor complexe care se petrec în creierul fiecăruia dintre noi, care sunt căile lui de acțiune asupra tuturor elementelor constitutive ale organismului, dar cred ca abia am făcut primii pași în acest demers de aprofundare a cunoștințelor.

Această cunoaștere a neurofiziologiei și neuroanatomiei permite neurochirurgului să pătrundă în zone care până nu demult erau considerate intangibile. De exemplu, în tumorile de trunchi cerebral, regiune a creierului care conține toți centrii vitali, abia după anii 1990 au început să se intervină în mod sistematic. Astăzi cunoaștem care sunt zonele prin care putem pătrunde in trunchiul cerebral în relativă siguranță, știm care sunt leziunile care se pot opera cu oportunități reale pentru a oferi o nouă șansă la viață pacientului. Progresele din investigațiile imagistice ne permit pătrunderea în zone profunde ale creierului fără a produce leziuni cu repercusiuni majore asupra calității vieții pacientului. Aceste noi cunoștințe ne permit tratamentul unor boli care până de curând erau considerate pur neurologice și erau tratate doar cu medicamente, cum ar fi boala Parkinson sau epilepsiile neresponsive la medicamente. Într-o serie de alte afecțiuni, înțelegerea mecanismului de producere a bolii permite intervenții chirurgicale relativ simple, dar cu rezultate spectaculoase. Spre exemplu, în nevralgia trigeminală, o boala caracterizată printr-o durere atroce la nivelul feței, durere care face ca bolnavul să fie incapabil de orice activitate, o operație de separare a nervului de un vas care îl atinge, în vecinătatea originii sale din trunchiul cerebral, în cele mai multe cazuri duce la dispariția durerii aproape imediat după operație. Știm astăzi până unde putem rezeca o tumoră infiltrativă în creier pentru a prelungi viața bolnavului, uneori chiar pentru a asigura vindecarea.

Chiar dacă cercetările sunt abia la început, există progrese spectaculoase privitoare la interfața om-mașină. Există astăzi posibilitatea de a face nu doar implanturi cohleare pentru a reda auzul copiilor, dar și implanturi auditive în trunchiul cerebral, pentru a face ca pacientul să audă din nou. Microcipuri de o miniaturizare incredibilă au permis realizarea unor retine artificiale care implantate în ochi pot reda vederea. Mâini artificiale conectate la structuri nervoase permit obținerea mișcării prin puterea gândului. Iar ce va urma este greu de anticipat, pentru că viteza cu care se dezvoltă astăzi nanotehnologiile este absolut uluitoare.

- Ce putem face pentru a ne menține creierul cât mai sănătos?

Răspunsul este relativ simplu, să-l menținem activ în permanență. Să îl punem la treabă, să gândim, să scriem, să memorăm activ, să îl ajutăm să facă ceea ce știe mai bine, adică să creeze, să imagineze. Să-i lăsăm timpul necesar de odihnă și să-i oferim ceea ce-i trebuie să funcționeze la parametrii optimi, adică oxigen prin mișcare, creierul fiind un mare consumator de oxigen,  glucide ca suport energetic, dar nu în exces pentru că obezitatea îngreunează circulația cerebrală și face creierul să sufere. Să consumăm alcool în doze reduse, pentru că alcoolul afectează în primul rând creierul, iar consumul pe termen lung duce la atrofia cerebrală, adică „uscarea” cerebrală, iar de aici până la diferite grade de demență nu mai este foarte mult. Să evităm cu desăvârșire drogurile, pentru că acestea duc la suferințe multiple ale creierului, alterând nu numai procesele de gândire, dar și favorizând boli degenerative ale acestuia, și predispunând la accidente vasculare cerebrale. Să evităm fumatul, pentru că afectează în cel mai înalt grad vasele de sânge cerebrale, accidentele vasculare cerebrale având printre cei mai puternici factori de risc tocmai fumatul.

Vreau să subliniez însă faptul că maxima „minte sănătoasă în trup sănătos” care ne vine încă din vremea Imperiului Roman este cât se poate de adevărată. Iar pentru a ne menține trupul și mintea sănătoase trebuie să facem zilnic mișcare, dacă se poate în aer liber. Orele în exces petrecute în fața calculatorului, a televizorului, o adevărată „boală” a omului modern, nu ne ajută sub nicio formă să avem un creier mai sănătos.

- Ce ne puteți spune despre transplanturile de celule stem în afecțiunile neurologice?

Aceste tratamente sunt încă în fază experimentală. În urmă cu câțiva ani, era o adevărată isterie generată de transplanturile de celule stem efectuate în unele centre din China pentru diverse afecțiuni. In fapt, a fost o mare escrocherie încurajată de mijloacele media care relatau despre rezultate spectaculoase obținute în cazuri lipsite de șanse cu tratamentele clasice. Ameliorările erau în realitate datorate programului de kinetoterapie extrem de intens impus după așa-zisul implant de celule stem. Spun așa-zise pentru că nici metoda de extragere a celulelor stem, din mucoasa olfactivă, adică din nas, urmată de o centrifugare simplă, nici tehnica de implantare a „celulelor stem”, care, indiferent de nivelul lezional, erau implantate fie la nivel dorsal superior pentru leziunile medulare, fie la nivelul lobilor frontali, dacă era o leziune cerebrală, la prețul fix de 25 000 euro, spun multe despre „profesionalismul și acuratețea științifică” a metodei. Numeroasele avertismente venite din partea comunității neurochirurgicale au fost ignorate, fiind interpretate ca „reacții de invidie” profesională. A trebuit să treacă câțiva ani și să se constate în cel mai bun caz o stagnare a simptomatologiei dinainte de „implantul de celule stem”, să apară numeroasele infecții și agravări neurologice și chiar decese pentru ca adevărul să iasă la lumină.

Nu vreau să minimalizez potențialul terapeutic al celulelor stem, care sunt celule cu posibilități de dezvoltare multiple, în funcție de țesutul în care se dezvoltă. În teorie, ar avea potențialul de a regenera și de a înlocui celulele moarte din cauza unor afecțiuni, de exemplu regiunile de creier nefuncționale după un accident vascular cerebral sau leziunile traumatice. În mod practic, însă, există o reală temere legată de creșterea necontrolată a acestor celule și generarea de tumori. Chiar dacă sunt cercetări care încearcă să găsească factori locali care să limiteze creșterea exagerată, până în prezent nu avem o certitudine terapeutică din acest punct de vedere.

Cercetarea în acest domeniu continuă și va continua, dar după eșecul răsunător de care am amintit anterior, există o mare precauție în a prezenta rezultate spectaculoase, până când nu există certitudinea oferită de proba timpului, care este decisivă.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »