Stil de viata&dieta / Diete »

De ce nu slăbești – greșelile care sabotează dieta

Autor: R.C. | 13 March, 09:42 | 0 comentarii

O dietă funcționează diferit de la o persoană la alta. Suntem unici, iar rezultatul unei cure de slăbire nu poate fi altfel. Anumite greșeli, însă, făcute cu bună știință sau cele nevinovate produc un efect negativ similar pentru toată lumea: frânează arderile caloriilor, ceea ce face ca dieta eficientă să se transforme într-un chin inutil.


Nu te lua după cei care spun că o anumită dietă te poate scăpa de un număr fix de kilograme și evită aceste greșeli care îți pot compromite dieta!

Exagerezi cu alimentația sănătoasă

Ai inclus în dieta obișnuită nucile, avocado, pastele integrale, uleiul de măsline și ciocolata neagră, pentru că sunt produse naturale și sănătoase, dar nu uita că și acestea au destul de multe calorii. Consumă-le cu moderație, chiar dacă te-ai hotărât să mănânci doar alimente bogate în nutrienți și fibre necesare sănătății. De exemplu, un avocado de mărime potrivită este bogat în acizi grași esențiali Omega-3, însă au peste 200 de calorii.

Nu mănânci dimineața

Este, poate, cea mai gravă greșeală pe care o poți face în timpul curei de slăbire. Săritul peste cea mai importantă masă a zilei duce aproape sigur la eșecul dietei. Probabil, te-ai gândit că astfel poți mânca mai mult la următoarea masă. Din păcate, raționamentul acesta este greșit. Mai mult, studiile în domeniu au dovedit că oamenii care iau micul dejun slăbesc mai ușor, pentru că nu mai sunt tentați să mănânce dublu la prânz și cină.

Stai în picioare când mănânci

Ciugulești câte ceva în timp ce te plimbi prin casă, de la frigider la laptop, să zicem, în speranța că vei scuti ceva timp și nu vei mai mânca așa de mult. Vrei să-ți spun de ce nu funcționează această practică? Pentru că mesteci și înghiți mâncarea fără să o savurezi și fără să-ți dai seama când te-ai săturat. De fapt, mănânci mecanic și ai multe șanse să consumi mai multe calorii decât ți-ai propus.

Compari rezultatele tale cu ale altora

Cum fiecare dintre noi este unic, și metabolismul acționează diferit. Când urmezi o dietă eficientă în grup, încearcă să nu-ți compari rezultatele cu ale celorlalți colegi. De exemplu, urmând același regim, o cunoștință de-a ta a slăbit două kilograme, iar tu abia ai dat jos 500 de grame amărâte. Nu ceda!

Continuă să ții dieta și vei reuși să miști acul cântarului. E posibil ca tu să ai arderile mai lente sau poate corpul tău s-a obișnuit cu porții mici de mâncare și nu „simte“ că e la dietă. Când resursele se vor termina, organismul va da semnale de alarmă că pierde „puteri“. Nu uita să bei apă! Hidratează-te cu cel puțin 2 litri de apă zilnic și fă mișcare, cel puțin o jumătate de oră pe zi. Antrenamentele la sală nu se fac pe stomacul gol, pentru că efortul fizic îți crește pofta de mâncare.

Iei pastile de slăbit

Ai auzit că unele pilule înhibă pofta de mâncare și te gândești că acestea te vor ajuta să slăbești mai repede? Din fericire pentru tine, cele mai multe care au substanțe active periculoase pentru sănătate se dau cu rețeta de la medic. E adevărat, anumite medicamente accelerează metabolismul, deci grăbesc arderile caloriilor, și controlează pofta de mâncare. Toate bune și frumoase, dar ce te faci după ce termini cutia cu pastile? Apetitul își va reveni la normal, ba chiar va fi mai mare, pentru că organismul trebuie să recupereze resursele pierdute. Nu risca să iei aceste pastile de slăbit!

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »