Actualitate »

Cum îl poți ajuta pe partener să renunțe la fumat

Autor: Alina Corneanu | 09 March, 15:40 | 1 comentariu

Cea mai bună modalitate prin care poți motiva o persoană să se lase de fumat este să nu îi spui că este bine să renunțe la acest viciu, potrivit celei mai recente cercetări în domeniu.


Rezultatele studiului au arătat că dacă tot cicălești o persoană să renunțe la fumat, cu atât mai greu ea va reuși să scape de acest obicei.

În schimb, specialiștii susțin că încurajările din punct de vedere emoțional și suportul practic ajută mai mult persoanele din jurul nostru să renunțe la fumat, indiferent de perioada în care au fost fumători.

În cadrul cercetării, oamenii de știință de la Universitatea din Aberdeen (Scoția) și cei de la Universitatea din Zurich (Elveția) au analizat comportamentul a mai mult de 100 de cupluri, în fiecare dintre ele una dintre persoane fiind fumătoare sau exfumătoare.

După ce i-au pus pe parteneri să răspundă la o serie de chestionare privind viciul fumatului, specialiștii au ajuns la concluzia că cei mai mulți dintre participanți au reușit să renunțe la acest obicei după ce partenerii nu i-au mai cicălit în legătură cu efectele nocive ale țigărilor.

„Șansele de reușită în ceea ce privește renuțarea la fumat sunt mult mai ridicate după ce persoanei nu i se mai atrage atenția asupra acestui viciu. La fel de benefic este și suportul fizic pe care îl primește după ce a reușit să se lase de țigări“, a precizat Gertraud Stadler, autorul cercetării și profesor la Universitatea din Aberdeen.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical „Health Psychology“.  

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Comentarii »
1 Postat de: Tudor | 09 March 2016, 18:37
Castiguri online reale si rapide! Castiguri intre 100-285 euro lunar, *part-time* Oferta de lucru la domiciliu. Acum avem cea mai mare nevoie de colaboratori foarte seriosi! Vrei sa castigi bani rapid? Vrei un viitor mai bun? E timpul sa schimbi ceva! Te asteptam cu drag in echipa noastra.
Te vom instrui gratuit si vei incepe sa castigi bani, chiar si in timpul liber! Merita sa incerci.Ai incredere!Va trimitem detalii,dupa ce ne trimiteti textul *Info* , la adresa de email: [email protected]
Adauga un comentariu »