Psiho / Dezvoltare personala »

Ce semne arată că partenerul te șantajează emoțional

Autor: Raluca Cocris | 28 February, 13:53 | 0 comentarii

De cele mai multe ori, este dificil să îți dai seama când investești într-o relație toxică. Când iubești sau încerci să te convingi că simți asta, este foarte greu să-ți dai seama că investești sentimente într-o relație care îți face rău.


Mai mult, când ai senzația că ceva nu e în regulă, preferi să treci cu vederea și aștepți să se liniștească apele. Trecerea timpului poate agrava lucrurile. Învață să detectezi cele mai des întâlnite semne că ești implicată într-o relație nepotrivită.

Analizează în detaliu situația de cuplu și vei recunoaște următoarele semne. Astfel, te poți salva la timp, fără să rămâi cu traume din relație.

Pretinde să știe tot ce faci

Dacă deține controlul asupra programului tău nu înseamnă în totalitate că te iubește, că îi pasă de tine și că vrea să-ți fie alături în orice moment al zilei. Acest comportament poate fi tradus printr-o nevoie bolnăvicioasă de a-ți restrânge libertatea. În multe cazuri, acest tip de bărbat se enervează cumplit dacă nu răspunzi la telefon, cu atât mai mult urăște să primească mesaj înapoi că nu poți vorbi.

Îți solicită toată atenția

La început, poate fi minunat să vezi că vrea sa acorde maximum de atenție relației de cuplu, că reduce drastic ieșirile cu prietenii, că renunță la hobby-uri. Cu timpul, vei începe să nu mai ai timp deloc pentru tine, să simți că oriunde te uiți îl vezi pe el. Frustrările apar în timp, dar se sedimentează și devin toxice pentru sănătatea ta psihică.

Găsește defecte familiei și prietenilor și îi critică

Trebuie să te pună pe gânduri și când începe să caute argumente că membrii familiei tale te influențează negativ, că e bine să limitezi întâlnirile cu ei. Nu aștepta să te izoleze de prieteni și de cei dragi!

Devine ursuz sau agresiv când greșești

De fapt, când crede el că ai greșit, că nu i-ai dat raportul în fiecare moment al existenței tale, te pedepsește. De regulă, preferă rolul ursuzului, refuzând să răspundă la telefon, mesaje, la orice formă de comunicare cu tine. Asta ca să-ți arate că e supărat pe tine și că trebuie să suferi.

Este foarte gelos

Oricând ieșiți împreună se ivește un moment de gelozie. Poate avea legătură cu ținuta ta, care i se poate părea provocatoare sau poate avea legatură cu privirile tale spre un anumit bărbat sau ale lui spre tine. Nu înseamnă că te iubește, ci că nu are încredere în tine și nu te respectă.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »