Sanatatea ta / Tratamente »

Ce gratuităţi au persoanele seropozitive

Autor: Alina Corneanu | 01 August, 10:55 | 0 comentarii

Persoanele cu HIV/SIDA au dreptul, conform legii, la acces gratuit la serviciile medicale. În prezent, pe lângă monitorizarea clinică, aceşti bolnavi pot beneficia gratuit şi de tratament antiretroviral.


Legea prevede că pacientul seropozitiv este obligat să anunţe medicul curant, inclusiv cel stomatolog, cu privire la afecţiunea pe care o are. La rândul lor, unităţile medicale, cele de stat, dar şi cele private, au obligaţia să asigure îngrijirile medicale de care are nevoie pacientul.

„În momentul de faţă, persoanele seropozitive au acees gratuit la serviciile medicale de boli infecţioase, dar şi la cele ce ţin de analizele specifice pentru depistarea şi monitorizarea tratamentului. Mai dificil este că există, în unele cazuri, reticenţă când vine vorba de realizarea controalelor de obstetrică-ginecologie, fie a intervenţiilor chirurgicale, în special celor care presupun sângerări mai mari”, explică Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).    

Persoanele seropozitive pot beneficia în mod gratuit şi de serviciile medicale ale cabinetelor de stomatologice.
   
Unde se poate găsi ajutor

De serviciul  Helpline+, parte din programul „Viaţa cu HIV” (www.viatacuhiv.ro), pot beneficia toţi pacienţii seropozitivi din România. Ei pot suna gratuit la numărul de telefon 0800 800 141 sau pot trimite e-mail la adresa [email protected] pentru a solicita sprijinul medicilor şi a consilierilor UNOPA.

„Orice persoană care se confruntă cu o problemă sau are întrebări la care nu găseşte răspuns poate apela la acest serviciu de Helpline. El este conceput ca un program de comunicare mai rapidă între pacienţi şi medici”, adaugă Iulian Petre.  

INFO: Persoanele seropozitive pot beneficia de serviciul SMS+ (www.viatacuhiv.ro).



 

 

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »