Sanatatea ta / Tratamente »

Cât de importantă este vitamina D pentru organism! Te scapă de depresie

Autor: A.C. | 28 November, 16:30 | 0 comentarii

Vitamina D este foarte importantă pentru oase și nu numai. Studii recente au arătat că protejează împotriva răcelilor și este un puternic inamic al depresiei.


A lăsa razele soarelui să te încălzească este cea mai bună sursă de vitamina D. Însă sunt oameni care nu se înțeleg prea bine cu soarele sau pur și simplu nu absorb la fel de bine vitamina D. Așadar, este important să îți asiguri doza necesară de vitamina D.

”Vitamina D este extrem de importantă pentru sănătatea organismului. Ne crește imunitatea, deci este perfectă acum pentru lupta cu infecțiile de sezon, favorizează absorbția calciului, are un rol major în dezvoltarea și remodelarea osoasă la copii. Carența dă rahitism la copii și osteoporoză la adulți.

Este importantă și pentru sănătatea psihică. Un nivel adecvat de vitamina D previne tulburările afectivității, respectiv depresia, anxietatea, sindromul bipolar. Toamna este indicat să luăm suplimente de vitamina D pentru că soarele este din ce în ce mai zgârcit cu noi deci vitamina D nu se mai poate sintetiza la nivelul pielii” a explicat la Antena 1 Ruxandra Constantina, medic de familie. 

Să nu uităm nici de alimentație! Trebuie să știm că avem nevoie de câteva alimente care ne ajută să creștem aportul de vitamina D în organism. 

Somonul, tonul, țiparul, păstrăvul și macroul sunt doar câteva specii dintre peștii grași, care conțin vitamina D.  Ciupercile au capacitatea de a produce vitamina D, dar și laptele de vacă este o bună sursă de vitamina D. Un pahar de lapte conține cam 100 de unități de vitamina D. 

”Vitamina D o luăm din pește, chiar și ton în suc propriu, sardinele, laptele, vitaminele B sunt cele care fixează vitamina D și calciul la fel fixează vitamina D. Să încercăm să consumăm tot ce este verde și să nu uităm de suplimente mai ales pentru femeile însărcinate sau persoanele în vârstă” a adăugat medicul Lygia Alexandrescu, nutriționist. 

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »