Remedii naturiste / Terapii complementare »

Acupunctura, tratament pentru durerile de genunchi

Autor: Dorina Novac | 20 March, 10:00 | 0 comentarii

Catalogată drept una dintre cele mai frecvente dureri în rândul populației, durerea de genunchi, cauzată de gonartroză, poata fi tratată cu ajutorul acupuncturii, o terapie alternativă care ajută organismul să se vindece prin resursele proprii. 


Gonartroza poate fi generată de obezitate, suprasolicitare prin muncă fizică, practicarea anumitor sporturi, statul prelungit în picioare sau de traumatisme precum căzături, lovituri și accidentări. 
 
„Studiile efectuate până acum au dovedit că acupunctura este una dintre cele mai eficiente terapii complementare care pot fi utilizate în tratamentul artrozelor și al altor afecțiuni cronice musculo-scheletale, eliminând durerea și redând mobilitatea pacientului. În plus, pe lângă beneficiile aduse sistemului osos, muscular și circulator, acupunctura ne ajută să restabilim echilibrul și sănătatea generală a organismului”, a declarat Dr. Nadina Liculescu, medic primar recuperare medicală și specialist în acupunctură la clinica Fizio Estetix.
 
Degradare treptată a articulațiilor
 
Gonartroza se caracterizează prin degradarea treptată a articulației genunchiului, care poate apărea în condiții postraumatice sau în condiții de degenerare articulară după vârsta de 50 de ani.
 
Simptomele principale ale gonartrozei sunt durerea și impotența funcțională. Durerea poate fi localizată sau poate iradia pe mușchii coapsei ori ai gambei, și este resimțită  ca o senzație de arsură locală, atât în stare de repaus, cât și în mișcare. 
 
De asemenea, pacientul poate acuza tumefacția genunchilor, inflamația, apariția pocniturilor intra-articulare, schiopătatul. În stadiu avansat, durerea poate deveni de la ușoară până la invalidantă, determinând, în final, imposibilitatea de a mai putea mișca genunchiul.
 
Diagnosticarea se face printr-un examen clinic
 
Diagnosticarea gonartrozei se face de către medicul ortoped, printr-un examen clinic complet, care va include investigarea tuturor articulațiilor portante, adică a genunchilor, a coloanei și șoldurilor, prin radiografie și alte tehnici imagistice, precum tomograf sau RMN.
 
Se tratează prin acupunctură
 
Tratamentul prin acupunctură urmărește identificarea și eliminarea blocajelor energetice. Odată reluat, cursul normal al energiei va permite restabilirea circulației sângelului în corp, hrănirea corespunzătoare a țesuturilor și organelor, și, drept urmare, redobândirea stării de sănătate. 
 
În stadiile incipiente ale gonartrozei, acupunctura poate fi utilizată ca tratament unic, însă în fazele mai avansate, aceasta este recomandată ca parte a unor tratamente complexe, cu rolul de a eficientiza procesul de recuperare medicală.
 
Află AICI cât de gravă este apa la genunchi!
 
„Tratamentul pacienților cu gonartroză este complex și diferă în funcție de stadiul afecțiunii. Aceștia trebuie să urmeze un program personalizat de recuperare medicală prin tehnici de fiziokinetoterapie, la care pot adăuga cu succes ședințele de acupunctură pentru eliminarea puseelor dureroase și o recuperare mai rapidă, atât în fazele incipiente ale bolii, cât și după intervenția chirurgicală de protezare a genunchiului”, a precizat Dr. Mircea Mărculescu.
Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »