88 de donatori au salvat viaţa unei femei aflată pe masa de naştere

1 2 jpg jpeg

Doctorii au reuşit să oprească hemoragia după ce Fiona a dat naştere fetiţei sale, Rosa, dar au avertizat familia că trebuie să se aştepte la ce e mai rău. Cu toate astea, proaspăta mămică s-a trezit a doua zi şi a avut parte de o recuperare completă. La doi ani după ce viaţa i-a fost salvată, femeia face un apel pentru a convinge cât mai mulţi oameni să doneze sânge în perioada Craciunului, pentru a ajuta şi alte persoane. "În special în această perioadă mă gândesc la acele 88 de persoane care m-au salvat. Fără ajutorul lor, fata mea ar fi crescut fără mamă şi mă gândesc la toate sărbătorile pe care nu le-am fi petrecut împreună.", afirmă Fiona Christie. "Povestea Fionei arată cât de importante sunt donările de sânge. Avem nevoie de mai mulţi donatori tineri pentru a face un obicei din aceste poveşti de supravieţuire. Cerem acestor tineri să ofere patru donaţii în primii doi ani de la înregistrare", precizează Keith Thompson, directorul naţional de la Scottish National Blood Transfusion Service.