80% din bolile cardiovasculare pot fi prevenite!

1 2 jpg jpeg

Afirmaţia este cât de poate de serioasă şi a fost făcută de către reprezentanţii Fundatiei Române a Inimii şi Societăţii Române de Cardiologie, cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, care va fi marcată la 29 septembrie 2012, în întreaga lume.

Începând cu anul 2000, România a efectuat diferite manifestări şi evenimente de conştientizare care au ca scop informarea populaţiei cu privire la importanţa prevenţiei afecţiunilor cardiovasculare.

Anual se organizează astfel de evenimente, în contextul statisticilor îngrijorătoare legate de cazurile noi de îmbolnăviri de inimă şi de decesele cauzate de bolile cardiovasculare.

Din punct de vedere al mortalităţii cardiovasculare, România ocupă locul 3 în lume, peste 60% dintre români murind din această cauză.

Datele arată că în fiecare zi, în România mor din cauza infarctului miocardic: 145 de prieteni din copilărie, 75 de taţi şi 40 de mame. „Optimizând stilul de viaţă (în principal alimentaţie echilibrată, activitate fizică zilnică, fără fumat şi odihnă adecvată) putem preveni nu doar aproape 80% din bolile cardiovasculare determinate de ateroscleroză, dar şi până la 90% din cazurile de diabet zaharat şi 70% din cazurile de cancer“, au declarat reprezentanţii Fundaţiei Române a Inimii.

Cu acest prilej, au lansat o invitaţie pentru crosul Athletic Cardio Club, care va avea startul la ora 09.00, în Parcul Herăstrău-intrarea Pavilionul H. Crosul este urmat de activităţile „atelierele de dans“ şi de concertul susţinut de Alex Velea.

Începând cu ora 17.00 se organizează plimbarea pe bicicletă „Pedalează pentru inima ta!” care va avea startul din Parcul Herăstrău – intrarea Pavilionul H, B-dul Kiseleff - Casa Presei Libere - Sos. Kiseleff - Piaţa Victoriei - B-dul Aviatorilor - B-dul Mareşal Constantin Prezan şi sosire la Parcul Herăstrău – intrarea Pavilionul H Tot cu această ocazie este special amenajat un spaţiu în Parcul Herăstrău - intrarea Pavilionul H, între orele 9.00-19.00, unde medici cardiologi vor evalua gratuit riscul cardiovascular, conform celor mai noi ghiduri europene.