8 alimente care menţin sănătatea ochilor

1 2 jpg jpeg

Vitamina A are rolul de a îmbunătăţi vederea pe timp de zi şi de noapte, iar lipsa acesteia din organism duce la apariţia tulburărilor de vedere şi a unor boli grave ale ochilor.

Vitamina E protejează membrana celulară, împiedicând acţiunea radicalilor liberi responsabili de apariţia cataractei. Luteina, care se regăseşte din plin în anumite legume, reduce riscul degenerescenţei maculare, care apare la vârste înaintate. Nu în ultimul rând, vitamina C este un excelent antioxidant, iar în combinaţie cu vitamina E are rolul de a proteja ochii împotriva cataractei.

Iată aşadar care sunt alimentele cele mai bune pentru menţinerea sănătăţii ochilor. Dintre legume este foarte bine să consumi cât mai mult: salată, andive, fasole verde, varză de Bruxelles, broccoli, praz, spanac, mazăre, ardei gras verde şi roşu, ardei iute, dovleac, roşii, ţelină şi porumb.

Fructele cele mai bune pentru sănătatea ochilor sunt următoarele: kiwi, lămâile, caisele, pepenele galben şi curmalele. De pe listă fac parte şi câteva ierburi şi condimente, precum: mărarul, pătrunjelul, oregano şi curcuma. 1. Tonul Tonul proaspăt sau conservat este un aliment excelent pentru sănătatea ochilor tăi. În acelaşi timp, şi peştele gras, precum somonul sau macroul, care au un conţinut bogat de acizi omega 3, ne protejează la fel de bine ochii. Astfel, persoanele care consumă peşte de patru sau cinci ori pe săptămână, reduc cu 50% riscul apariţiei cataractei sau a altor boli de ochi. 2. Morcovii Aceştia sunt recunoscuţi încă din cele mai vechi timpuri pentru efectul benefic asupra ochilor şi a vederii, deoarece conţin o cantitate importantă de betacaroten. Acest antioxidant este foarte important pentru o vedere mai bună şi pentru protejarea ochilor de boli, precum cataracta sau degenerescenţa maculară. Aşadar, consumă morcovi cruzi cât mai des, de cel puţin două ori pe săptămână. Citeşte articolul integral pe ANTENA SATELOR