7 paşi pentru a-ţi depăşi complexele

1 2 jpg jpeg

„Nu-mi place nasul meu!”, „Sunt îngrozitor de timidă”, „Nu am bani” – sunt fraze pe care le-ai auzit sau poate le-ai rostit chiar tu, la un moment dat. Ceea ce-i determină pe unii sau pe alţii să le dea glas sunt complexele, fie ele fizice, psihice sau sociale.

Dar or fi normale aceste complexe? Ei bine, da. Fac parte din natura umană, doar se ştie că nimeni nu-i perfect. Ideea este însă să ştii să le controlezi, să nu permiţi să se transforme în handicapuri şi să-ţi influenţeze viaţa în mod decisiv. 1. Acceptă-ţi imperfecţiunile Întâi de toate, dă-ţi voie să fii imperfect. Conştientizează că nu trebuie să placi tuturor, să ajuţi pe toată lumea. Probabil, de mic ţi s-a cerut să fii cel mai bun, iar acum ţi-e teamă că nu te vei ridica la nivelul aşteptărilor celorlalţi. Spune-ţi în fiecare zi în gând: „Mă simt foarte bine în pielea mea, mă plac aşa cum sunt”. 2. Concentrează-te asupra calităţilor Timiditatea, stima de sine scăzută, gândirea negativă pot da naştere la complexe. Psihologii îi sfătuiesc pe cei care au emoţii foarte mari la interviurile de angajare din cauza încrederii scăzute în sine să se concentreze asupra calităţilor şi să lase deoparte defectele. Ţine şi tu cont de acest sfat: evidenţieză lucrurile pe care le-ai dus cu bine la îndeplinire şi susţine-le când ai ocazia. Fă o listă cu toate calităţile şi realizările tale, pe care să o pui la vedere. 3. Priveşte-te în oglindă... ... şi învaţă să-ţi accepţi corpul. Scopul acestui exerciţiu nu este să-ţi analizezi trăsăturile, ci să te obişnuieşti cu imaginea ta, aşa cum e ea. Astfel, vei reuşi să te porţi natural în orice împrejurare, fără să te mai streseze gândul că ai sânii mici sau urechile prea mari. 4. Nu acorda atenţie părerii celorlalţi „Alege” din discursuri ceea ce ţi-e favorabil şi nu te stresa din cauza criticilor. E important să recunoşti când greşeşti, dar nu da atenţie la tot ce se spune despre tine. Multe afirmaţii apar din invidie, gelozie, sentimente de superioritate. 5. Gândeşte pozitiv Ai o întâlnire importantă şi ţi-e teamă că nu te vei descurca? Transformă gândurile negative în gânduri pozitive. Formează-ţi o imagine pozitivă despre ceea ce urmează să se întâmple. Gândeşte-te că te-ai pregătit serios pentru acel eveniment şi că totul va fi bine. Uneori rezolvarea problemei stă chiar în capacitatea ta de a gândi pozitiv. 6. Alege-ţi un anturaj potrivit E foarte important să ai în preajma ta persoane care să te acceptă aşa cum eşti şi care să nu te critice la tot pasul. Dar la fel de important e să ştii să le asculţi şi să nu-ţi păstrezi convingerile false dacă eşti sfătuit să procedezi într-un anumit fel. Vorbeşte-le deschis când ai o problemă şi ţine cont şi de părerea lor.

Te-ar mai putea interesa şi:

- Complexe? Poţi să scapi de ele!

- Umorul face minuni pentru psihic

Te poate ajuta un nutriţionist, dacă eşti complexat de greutate şi nu reuşeşti să slăbeşti sau un psihoterapeut, dacă ai complexe de natură psihică pe care nu le poţi depăşi singur.