Aproape jumătate dintre femeile care apelează la fertilizarea in vitro pentru a avea un copil au vârste între 30 şi 35 de ani. Cele mai multe cupluri cu probleme de infertilitate aşteaptă cel puţin 5 ani înainte să înceapă investigaţiile pentru determinarea cauzei. Motivul: nu ştiu că au nevoie de un specialist. De cele mai multe ori, cauza este una feminină, în special patologie tubară (trompe înfundate), diagnostic primit în patru din zece cazuri.

Un sondaj realizat de o clinică privată arată că peste 40% dintre pacientele care aleg această modalitate de a avea un copil au între 30 şi 35 de ani, iar peste 35% dintre cele care au răspuns în cadrul sondajului au între 20 şi 30 de ani. Accesul la informaţie este cel care face ca vârsta să scadă constant.

Conform sondajului, cele mai multe cupluri încearcă să obţină o sarcină pe cale naturală timp de cel puţin 5 ani, înainte de a se prezenta la un medic. În acest timp, merg la medicul de familie sau la ginecolog şi aşteaptă, în medie, încă doi ani, până când cer ajutorul unui specialist în probleme de fertilitate.

”În principiu, dacă trece mai mult de un an de zile, timp în care s-a încercat obţinerea unei sarcini, dar fără rezultat, e momentul ca acel cuplu să vină la o consultaţie de specialitate. Există un set de analize, ambii parteneri sunt testaţi, tocmai pentru a vedea care este problema şi cum putem să o rezolvăm. Analizele ginecologice de rutină nu sunt suficiente în astfel de cazuri, e nevoie de o consultaţie la un medic care are competenţă în reproducerea umană asistată şi în infertilitatea cuplului”, susţine dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie. Din păcate, multe cupluri ajung târziu la un astfel de cabinet tocmai pentru că nu ştiu că au nevoie de un specialist în infertilitate, această explicaţie fiind dată de peste 66% dintre cei care au răspuns la sondaj.

Cauzele care au dus la infertilitate sunt dintre cele mai diverse, de la trompe înfundate (43%), rezervă ovariană scăzută (24%) şi ovare polichistice (23%), în cazul femeilor, până la anomalii spermatice (76%), varicocel (12,6%) şi probleme testiculare (9%) în cazul partenerului. ”Este esenţial ca acel cuplu care se confruntă cu infertilitate să se prezinte la medicul specialist în acest domeniu. Nu există vitamine sau medicamente-minune care să producă o sarcină. Unele vitamine sunt recomandate în perioada de preconcepţie pentru că ajută organismul să se întărească, însă nu rezolvă problema de bază. La fel se întâmplă şi cu medicamente care au rol de stimulare, care pot fi inutile dacă problema nu are legătură cu rezerva ovariană”, consideră dr. Denisa Nica, medic primar obstetrică-ginecologie.

Dintre cei care ajung la fertilizare in vitro, 36% doresc congelarea embrionilor rezultaţi şi neimplantaţi, iar 4% susţin că au folosit ovocite donate, procedură realizată în afara graniţelor. Unul din trei cupluri susţine că ar mai apela la FIV pentru o a doua sarcină, dar nu face asta din motive financiare. În România, cuplurile care îşi doresc un copil prin procedura de fertilizare in vitro şi au nevoie de ajutor financiar se pot înscrie în Subprogramul Naţional de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, derulat de Ministerul Sănătăţii, prin care se asigură decontarea unei părţi din costurile acestei proceduri. De asemenea, un program asemănător a fost lansat şi de Primăria Municipiului Bucureşti, pentru a veni în ajutorul cuplurilor care îşi doresc un copil, dar nu-l pot obţine pe cale naturală.

Infertilitatea este o boală ce a fost clasată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe locul 5 în topul dizabilităţilor la nivel global. În România, cifrele arată că unul din şase cupluri luptă cu infertilitatea, cele mai multe probleme înregistrându-se în cazul femeilor trecute de vârsta de 35 de ani. Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, rata de fertilitate în cazul femeilor cu vârsta între 30 şi 34 de ani, în anul 2017, a fost de 60,1 născuţi vii la 1.000 de femei din această categorie, la nivelul întregii ţări. Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost, în 2017, de 27,1 de ani (în creştere de la 22,3 ani, cât era în 1990).

Studiul este realizat de o clinică privată din Bucureşti şi are la bază un eşantion reprezentativ de puţin peste 200 de cupluri care au apelat la fertilizare in vitro pentru a obţine o sarcină, cu o eroare de +/- 3,5%.