6 mituri despre alimentaţia sănătoasă a copiilor

1 2 jpg jpeg

Pentru că spulberarea miturilor legate de o alimentaţie sănătoasă face parte din descrierea meserie de părinte, iată 6 subiecte cu care putem începe: Mitul 1: Alimentele catalogate ”dietetice”, ”fără gluten” sau ”organice” reprezintă cele mai sănătoase alegeri Alimentele la modă şi etichetele lor te pot face să crezi că urmezi cea mai sănătoasă dietă dacă le consumi. Însă atunci când decizi cu ce să-ţi hrăneşti copilul, este foarte important să priveşti alimentul ca pe un întreg. De aceea, trebuie să urmăreşti ingredientele de pe etichetă şi să afli cât zahăr, câtă sare şi câţi aditivi sunt trecuţi. Aceşti indicatori pot determina dacă un aliment este sau nu sănătos. Sarea poate fi responsabilă de creşterea tensiunii arteriale, chiar şi în cazul copiilor. Îndulcitorii artificiali nu sunt revomandaţi copiilor, iar o parte din îndulcitorii naturali pun aceleaşi probleme ca zahărul (dependenţă pentru gustul de dulce, prea multe calorii etc). Mitul 2: Sucul este cea mai sănătoasă băutură pentru copii Mulţi părinţi cred că atâta timp cât fructele sunt sănătoase, şi sucul de fructe este foarte bun pentru copii. Specialiştii susţin că nu este deloc aşa. Cea mai bună băutură este şi rămâne apa. Sucul de fructe este o opţiune bună doar dacă este consumat ocazional, deoarece prin stoarcere se pierd fibrele care încetinesc asimilarea fuctozei şi care dau senzaţia de saţietate. În plus, pentru că un pahar de suc de fructe este făcut din mai multe fructe decât ar putea un copil să mănânce la o gustare, apare şi pericolul caloriilor în exces. Bineînţeles, ne referim aici la sucul stors din fructe. Băuturile carbogazoase nici nu pot fi aduse în discuţie. Ele trebuie să lipsească din dieta oricărui copil sau adult. Mitul 3: Cerealele reprezintă cea mai bună opţiune pentru a începe ziua Cerealele reprezintă o variantă uşor de preparat şi gustoasă pentru micul dejun al copilului, însă, de cele mai multe ori, acestea conţin foarte mult zahăr. Iar uneori şi coloranţi, ciocolată sau o serie lungă de aditivi. Şi trebuie să recunoaştem că fix aceste variante “îmbunătăţite” sunt pe placul copiilor! Eu le-am dat o singură dată copiilor mei un brand de cereale foarte comune în rândul copiilor şi apoi mi-a luat foarte mult timp până ce am reuşit să-i determin să mănânce din nou fulgii de ovăz pe care eu îi înmuiam în lapte şi la care adăugam o linguriţă de miere şi câteva fructe proaspete. Aceştia din urmă nu erau nici pe departe la fel de gustoşi şi interesanţi ca ceilalţi.

Citeşte continuarea articolului pe totuldespremame.ro