5 paşi să alungi oboseala

1 2 jpg jpeg

1. O ceaşcă de cafea şi ciocolată neagră

Cafeaua şi ciocolata îţi dau energie, dar numai dacă nu exagerezi şi dacă le iei dimineaţa. Altfel, vei obţine efectul opus. Băută la orele amiezii sau mai târziu, cafeaua îţi poate afecta somnul de noapte. În loc de cafea poţi lua câteva cubuleţe de ciocolată neagră. Teobromina, substanţă pe care o conţine, stimulează sistemul nervos şi te energizează. Dacă alegi varianta de ciocolată cu lapte, zahărul în exces pe care-l conţin îţi va da o stare de somnolenţă.

2. Mănâncă cereale integrale

Pâinea din cereale integrale, pastele din făină integrală, cerealele sunt şi ele surse de energie. Consumate dimineaţa, te menţin în formă toată ziua. O mână de cereale, o porţie mică de paste ori 1-2 felii de pâine sunt de ajuns. Aceste alimente conţin şi carbohidraţi, iar excesul poate acea şi în acest caz efectul nedorit de stimulare a secreţie de hormon serotonină, care poate duce la apariţia somnolenţei.

3. Încearcă aceste exerciţii de respiraţie

Respiraţia corectă asigură buna funcţionare a organismului. Când te simţi obosit, acordă-i puţină atenţie! Relaxează-ţi musculatura, îndreaptă spatele şi respiră profund. Când inspiri, simţi cum abdomenul se umple cu aer, ca un balon. Şi frecvenţa este importantă (12-14 repiraţii pe minut). Dacă sunt mai multe, încetineşte ritmul.

4. Întinderile te stimulează

Dacă lucrezi la birou şi te simţi obosit după câteva ore, exerciţiile de întindere te pot ajuta. Prin stimularea musculaturii, sunt transmise semnale nervoase către creier ceea ce alungă toropeala.

Te-ar mai putea interesa: Care sunt afecţiunile care dau oboseală!

5. Uită de televizor sau internet

Ne-am obişnuit atât de mult cu ele, mai ales seara, încât nu concepem relaxarea fără ele. Din păcate, se numără printre cauzele insomniei. Lumina pe care o emit ecranele, lumina albastră, inhibă producerea de hormon melatonină care induce somnul. Dacă nu poţi renunţa la obiceiurile tale, petrece doar 2 ore în faţa televizorului şi nu înainte de a merge la culcare.