Obişnuim să apelăm la tratamente naturiste, mai ales atunci când vine vorba despre boli ale anotimpului rece, cum sunt tusea, răcelile şi gripa. Până la un punct, nu greşim. Dar este important să ştim exact ce tratamente naturiste alegem, în funcţie de afecţiunea pe care o avem.

În sezonul rece şi în perioadele tranzitorii, ce marchează schimbarea anotimpurilor, ne confruntăm, adesea, cu bronşita. Cei mai afectaţi sunt, din păcate, copii. Deşi supărătoare prin manifestările sale, bronşita nu este o afecţiune gravă, însă poate deveni, în cazul ignorării simptomelor şi a lipsei tratamentului.

Bronşita este o inflamaţie a pasajelor bronsice, căile respiratorii care conectează traheea la plămâni, denumită popular „răceală la plămâni“. Aceasta apare după o răceală sau ca o stare mai gravă în cazul fumătorilor, manifestându-se ca o tuse cronică. În cazul în care bronhiile care transportă aerul în plămâni se inflamează, căile respiratorii se îngustează şi încep să secrete mai mult mucus care blochează căile respiratorii. Tusea este modul în care organismul încearcă să scape de aceste secreţii pentru a putea respira mai uşor.

Cei afectaţi se confruntă cu probleme de respiraţie, cu tuse şi chiar cu frisoane. În cazul în care simptomele nu dispar în câteva săptămâni, pacientul riscă să sufere de bronşită cronică sau de pneumonie.

Fiind cauzată de un virus, tratamentul bronşitei exclude antibioticele.

Există două tipuri de bronşită: bronşita acută, care durează mai puţin de şase săptămâni şi bronşita cronică, care este recurentă şi apare frecvent de-a lungul a doi sau mai mulţi ani.

Bronşita acută este marcată, iniţial, de o strângere în zona pieptului, urmată de tuse. Cu cât substanţa mucoasă se acumulează în plămâni, bolnavul va începe să elimine flegmă galbenă sau verde.

Bronşita cronică are aceleaşi simptome ca bronşita acută. În bronşita cronică, tusea va produce constant flegmă galbenă, verde sau albă. Bronşita cronică este o formă de boală pulmonară obstructivă. Bronşita cronică persistentă este o problemă gravă. Această formă a bolii poate afecta permanent căile bronşice şi poate duce la boli pulmonare obstructive cronice, o stare medicală gravă în care plămânii sunt deterioraţi iremediabil, determinând scăderea capacităţii respiratorii, progresiv şi iremediabil.

În perioada în care sunteţi afectaţi de bronşită, este recomandat să beţi cât mai multe lichide, iar ideale sunt ceaiurile calde. Odihna este esenţială. În plus, puteţi să amelioraţi şi să eliminaţi simptomelele deranjante ale bronşitei, optând pentru remediile naturiste, a căror eficacitate este garantată.

Iată în continuare cele mai eficiente 5 remedii naturiste pentru bronşită:

Află pe ANTENA SATELOR care sunt, în cazul în care suferiţi de bronşită, cele mai eficiente tratamente naturiste.