Stil de viata&dieta / Ingrijire »

5 metode eficiente pentru a-ți îmbunătăți rapid memoria

Autor: Simona Stănoi | 13 February, 09:20 | 0 comentarii

Fie îți dorești să păstrezi în cutia cu amintiri cât mai multe momente frumoase, fie ai observat că de la o vreme memoria a început să îți joace feste, este bine să te îngrijești din timp de ea folosind câteva metode la îndemână.


1.Vitamina E

O doză zilnică de vitamina E te va ajuta să îți îmbunătățești memoria, menținând creierul sănătos datorită proprietăților sale antioxidante. O poți procura din alimente precum avocadoul, ardeiul roșu, spanacul, măslinele și broccoliul. În cazul în care consideri că regimul tău este sărac în elemente nutritive, poți lua suplimente de vitamina E, discutând în prealabil cu medicul tău.

2.Fructe și legume

Pierderile de memoriei pot fi cauzate de fluxul scăzut al sângelui care ajunge înspre creier, în combinație cu lipsa stimulării mentale, anemia, depresia sau oboseala cronică. Alimentația joacă un rol important, așa că asigură-te că incluzi în meniu zilnic legume și fructe proaspete pe care le poți consuma încă de la primele ore ale zilei pentru a furniza organismului energia de care are nevoie.

3. Suplimente cu Acetil-L-carnitină

Acest supliment natural sporește nivelul de acetilcolină  ̶  o substanță chimică din creier cu un rol important, ajutând la stocarea informațiilor și la îmbunătățirea funcțiilor cognitive. Folosirea l-carnitinei se recomandă în cazul pierderilor progresive de memorie.

4. Rozmarin

Potrivit experților din Marea Britanie care au testat efectele uleiului esențial de rozmarin asupra memoriei s-a descoperit că această plantă stimulează memoria, ajutându-te să îți amintești cu ușurință anumite lucruri prin simpla sa mirosire. Tot ceea ce trebuie să faci este să pui 3-4 picături de ulei de rozmarin într-un vaporizator.

 5. Obiceiuri sănătoase

Pentru a-ți îmbunătăți memoria, pe lângă un regim alimentar bogat în vitamine, inhalații cu uleiuri naturale există câteva obiceiuri care te pot ajuta. Printre acestea se număra cititul a minimum 2-3 pagini pe zi, rememorarea evenimentelor de peste zi înainte de a adormi și jocurile care solicită creierul precum șahul, integramele sau sudoku.

Loading...
Comenteaza Tipareste Trimite pe: Yahoo! Messenger
Adauga un comentariu »