5 masuri de prim ajutor in vacanta de Paste

1 2 jpg jpeg

Planuiesti sa pleci in concediu cu masina? Daca te stii un calator sensibil sau copiii tai au rau de masina, cu doua ore inainte de plecare la drum si la fiecare patru ore dupa aceea, consuma preparate cu ghimbir. Ai numeroase optiuni la-ndemana: mesteca ghimbir proaspat, bea ceai sau tinctura de ghimbir cu putina apa calda ori rontaie cativa biscuiti cu ghimbir. Pe langa asta, pe durata calatoriei cu masina priveste drept inainte tot drumul si incearca sa nu-ti verifici constant telefonul sau sa citesti. Pleci cu avionul? Ar fi bine sa optezi sa te asezi undeva deasupra aripii sau la geam, unde miscarile sunt mai reduse. In tren, stai cu fata in directia de deplasare. Ca sa-ti fie bine pe drum, nu consuma mancaruri grase sau prajite, caci acestea agraveaza senzatia de greata.

2. Fara toxiinfectii!

Pentru ca toxiinfectiile sa nu-ti dea peste cap tot concediul, spala-te pe maini inaintea fiecarei mese si dupa folosirea toaletei si bea apa doar din surse sigure. Evita sa consumi conserve al caror capac s-a bombat, pentru a nu te imbolnavi de botulism, o forma severa de toxiinfectie alimentara.

3. „Ajutor, mi-am accidentat piciorul!”

In cazul in care ai suferit o entorsa, pana sa ajungi la medic, aplica gheata infasurata intr-un prosop de bumbac pe locul respectiv si incearca sa nu misti articulatia afectata. In felul acesta, estompezi durerea, se produce vasoconstrictie locala, şi, implicit, este limitata inflamatia locala.

4. Asa tratezi arsurile solare!

Pentru ca in acestea zile de minivacanta se anunta o vreme cu mult soare, foloseste protectie solara. Daca insa te-ai ales cu arsuri solare, aplica lotiuni calmante. Chiar si banalul iaurt este de ajutor. In schimb, untul, vaselina sau alte produse pe baza de ulei pot bloca porii, existand riscul sa apara o infectie. In cazul in care s-au format vezicule, curata bland zona cu apa si sapun, dupa care foloseste o crema antibacteriana. Este important sa acoperi zona cu o compresa umeda.

5. Daca ai sangerari nazale

Iti curge sange din nas? Nu te impacienta. Ca sa stopezi hemoragia, stai cu capul usor aplecat in fata si fa compresii, timp de aproximativ 10 minute, pe aripa nazala de unde provine hemoragia. Este foarte important sa nu stai cu capul pe spate, pentru ca sangele sa nu ajunga in peretele posterior al faringelui si sa-l inghiti, ceea ce duce la aparitia varsaturilor. Daca hemoragia nu se opreste dupa 10 minute, cere ajutor specializat.