5 lucruri pe care ochii le spun despre sănătatea ta

1 2 jpg jpeg

Urcior permanent

Dacă ai urcior, trebuie să ştii că acesta apare în urma iritaţiilor. Acesta este umflătură la baza genelor care apare din cauza unui blocaj la nivelul glandelor sebacee şi în mod normal ar trebui să dispară în câteva zile, dar dacă persistă, poate fi destul de deranjant. Un urcior care persistă mult timp poate fi un simptom al carcionomului şi cel mai indicat este să mergi la doctor, la un consult.

Sprâncene rare

Dacă ai observat că sprâncenele tale au început să devină din ce în ce mai rare, motivul ar putea fi ori înaintarea în vârstă, stresul sau deficienţa de vitamine. Alopecia areată, adică golurile de păr mai pot apărea şi din cauza hipotiroidismului. Aşa că dacă observe piederi massive de păr, verifică şi starea de sănătate a glandei tiroide.

Privire înceţoşată

Foarte multe persoane petrec extrem de mult timp în faţa calculatorului, atât la muncă, cât şi acasă, ceea ce într-un interval foarte scurt de timp duce la vederea înceţoşată. Dacă şi tu faci parte din această categorie, cu siguranţa ţi s-a întâmplat să ai senzaţia de ochi uscaţi. Este necesar consultul medicului oftalmolog, care îţi poate recomanda picăturile de ochi sau ochelari de protecţie pentru atunci când petreci timp în faţa monitorului.

Citeşte mai multe pe această temă AICI