5 leacuri pentru o bilă «leneşă»

1 2 jpg jpeg

Evitaţi excesele alimentare, pentru a nu bloca bila, mâncaţi la intervale regulate, iar pentru un drenaj biliar eficient e indicat ca după masa de prânz să staţi 30 de minute întinşi pe partea dreaptă. Dacă, însă, criza apare, iată câteva remedii naturiste.

Păpădia este una dintre plantele cele mai indicate în această afecţiune. Această plantă este poate cea mai eficientă pentru drenarea hepatică şi eliberarea bilei în circuitul digestiv, fiind un excelent stimulent al activităţii ficatului. Păpădia se poate folosi sub formă de infuzie preparată din două linguriţe de plantă întreagă la o cană de apă. Se vor bea 2-3 căni pe zi.

Porumbul creşte secreţia de bilă şi uşurează evacuarea acesteia, fiind util în dischinezia biliară, dispepsie (tulburare a digestiei manifestată prin dureri şi balonări) şi colecistit, reducând inflamaţia veziculei biliare. De aceea se recomandă să consumaţi mămăligă în loc de pâine şi multe salate de crudităţi, pentru un aport crescut de vitamine.

Rostopasca este utilă contra dischineziei deoarece calmează durerile date de contracţiile vezicii biliare. Se poate folosi infuzia preparată din 3 g de frunze uscate la o cană cu apă (se bea treptat în decursul unei zile) sau un amestec de tincturi de rostopască, anghinare şi şovârf.

Citeşte şi:

- Soluţii din natură pentru o bilă leneşă

- Ce leacuri tratează bila?

- Ai problema cu bila? Iată ce leacuri te ajută!

Puneţi câte jumătate de lingură din fiecare cele 3 tincturi în 500 ml apă. Luaţi jumătate de pahar din acest preparat cu 15 minute înainte de masă. Consumaţi în 48 de ore de la preparare.

Pelinul declanşează secreţia de sucuri digestive şi peristaltismul tubului digestiv (mişcările prin care substanţele nutritive sunt împinse prin tub). Astfel, pelinul nu permite apariţia balonării, ne conferă o digestie bună şi tratează dischinezia biliară. Luaţi înainte de masă 2-3 linguri de vin de pelin sau o jumătate de linguriţă de tinctură.

Sucul de coacăze roşii este un tonic digestiv care decongestionează ficatul. Acest tratament e eficient în dischinezia biliară mai ales pentru calmarea migrenelor asociate acesteia. Zdrobiţi fructele, stoarceţi-le printr-un tifon şi beţi câte un pahar din sucul obţinut cu un sfert de oră înainte de masă. Preparaţi sucul doar înainte de a-l folosi, pentru a evita oxidezarea acestuia.

Care sunt alimentele permise?

Anumite alimente trebuie evitate pentru că pot declanşa crizele biliare. Vorbim aici despre consumul excesiv de grăsimi animale, de sosuri cu rântaşi, tocături, mezeluri, ouă, tutun, cafea, băuturi carbogazoase sau alcool.

Se recomandă alimentele uşoare, care nu solicită prea mult bila: supele de legume, cartofi fierţi sau copţi, carne de pui, viţel sau curcan fiartă sau la grătar, peşte, fructe şi legume (dar nu prăjite). Mai sunt recomandate brânza de vaci, urda, iaurtul semidegresat şi laptele degresat, pâinea prăjită şi biscuiţii.