Este secretat de pancreas şi, prin rolurile multiple pe care le are, mai este numit şi hormonul vieţii. Acest hormon ajută organismul să folosească şi/sau să stocheze glucoza. După ce mâncăm, nivelul glicemiei creşte uşor. În acest moment, pancreasul începe să secrete insulina.

Ce este şi cum acţionează?

Pancreasul endocrin (aproape 2% din masa lui) este format din insulele Langherhans, ce secretă 4 hormoni: insulina, glucagonul, somatostatinul şi polipeptidul pancreatic. Insulina joacă un rol important în menţinerea glicemiei, adică zahărul din sânge, la valori normale. Aceasta ajută glucoza din sânge să intre în celule, fiind folosită pentru producerea de energie.

Cum se manifestă deficitul de insulină?

Dezechilibrele insulinice influenţează procesele metabolice. În diabetul de tip 1, apare o reacţie anormală a organismului îndreptată împotriva propriilor celule secretoare de insulină, urmată de distrugerea acestora până aproape de dispariţie. În diabetul de tip 2, apare o secreţie insuficientă de insulină şi un deficit în utilizarea acesteia.

Ce este rezistenţa la insulină?

Răspunsul diminuat al organismului la acţiunea acestui hormon poartă numele de rezistenţă la insulină sau insulinorezistenţă. Aceasta apare „atunci când, în ciuda faptului că pancreasul secretă o cantitate suficientă de insulină, celulele organismului sunt reziste la efectele ei. Astfel, organismul necesită o cantitate mai mare de insulină pentru a-şi îndeplini funcţiile specifice, drept urmare, pancreasul va produce o cantitate mai ridicată”. Această stare este asociată cu diabetul zaharat de tip 2, cu prediabetul, cu hipertensiunea, obezitatea, ficatul gras, cu dislipidemii şi cu ateroscleroza.

Te-ar mai putea interesa: Obiceiuri care-ţi subminează tratamentul cu insulină

Ce presupune terapia cu insulină?

Fără insulina care să regleze nivelul zahărului din sânge, glicemia rămâne crescută, cu riscuri asupra unor organe sau ţesuturi. De pildă, apar: deteriorarea nervilor (cu simptome precum furnicături în mâini şi picioare), risc de orbire, de accident vascular cerebral, de insuficienţă renală şi de infarct. Administrarea insulinei este esenţială la persoanele cu diabet de tip 1, tratamentul fiind necesar pe viaţă. Şi în diabetul de tip 2 se ajunge, după ani de evoluţie a bolii, la necesitatea administrării tratamentului cu insulină.

Care este rolul acestui hormon în îngrăşare?

Adesea, rezistenţa la insulină este asociată cu obezitatea abdominală (circumferinţa abdominală mai mare de 102 cm, în cazul bărbaţilor, şi peste 88 cm la femei) şi cu valorile mari ale trigliceridelor. „Rezistenţa la insulină este unul din fenomenele centrale ale obezităţii şi este şi legătura între numeroase boli metabolice. Ba chiar, unii autori consideră că rezistenţa la insulină este cauza obezităţii, este una din cauzele majore ale diabetului zaharat tip 2, fiind implicată şi în numeroase alte afecţiuni din această sferă metabolică. În altă ordine de idei, şi reciproca este valabilă: obezitatea (mai ales cea viscerală) conduce la rezistenţă la insulină. Deci, e o relaţie complexă, în care nu este pe deplin explicat cum rezistenţa la insulină conduce la obezitate, dar, cu siguranţă, obezitatea abdominală (care o reflectă şi pe cea viscerală) este strâns legată de rezistenţa la insulină”, afirmă medicul primar Adrian Copcea, nutriţionist-diabetolog la Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca.

Leptina şi grelina, hormonii apetitului

Printre hormonii implicaţi în controlul apetitului se numără grelina şi leptina. Secretat de stomac şi de partea duodenală a intestinului subţire, grelina ajunge prin sânge la hipotalamus, la centrul foamei de la acest nivel, „poruncindu-ne” să ne hrănim. În schimb, leptina, hormon secretate de ţesutul gras, este asociat cu saţietatea, fiind cel care ne „îndeamnă” să ne oprim din mâncat. Persoanele care mănâncă, deşi senzaţia de saţietate s-a instalat, au o probabilitate mai mare de a se confrunta cu rezistenţă la insulină.

Sfatul specialistului

Dr. Olga Oprea, medic primar medicină internă, clinica Gral Băneasa, Bucureşti

Fără insulină, organismul se află în imposibilitatea de a converti alimentele consumate în energie utilizabilă. Imediat după consumarea produselor alimentare, o parte din alimente sunt defalcate în glucoză, principala sursă de energie a organismului. Pancreasul răspunde la creşterea cantităţii de zahăr din sânge prin secretarea de insulină. Majoritatea celulelor din organism conţin receptori ai insulinei, care ajută la asimilarea acesteia la nivelul celulei. O dată ce insulina ajunge în interiorul celulei, sunt activaţi alţi centri receptori, ce permit glucozei să intre în celulă şi să furnizeze energia necesară pentru menţinerea funcţionalităţii şi vieţii.