Deşi mănânci puţin, kilogramele continuă să se acumuleze şi, în plus, ai probleme digestive în mod frecvent? Dacă eşti în căutarea motivelor, află că de vină poate fi modul în care combini alimentele.

Organismul tău este construit astfel încât să absoarbă nutrienţii câte unui aliment pe rând. Asta pentru că fiecare tip de aliment are nevoie de o enzimă specifică pentru a fi digerat. De aceea, trebuie să consumi împreună doar alimente care au nevoie de aceleaşi enzime pentru a fi metabolizate şi să le eviţi pe restul.

1. Carne cu cartofi

Regulile de nutriţie recomandă să nu combinăm proteinele (carne, peşte, ouă sau brânză) cu carbohidraţi (pâine, paste, cereale, cartofi sau dulciuri). Această asociere încetineşte absorbţia principiilor nutritive, pentru că necesită condiţii diferite de digestie. Rezultatul este unul deloc favorabil: scăderea imunităţii organismului şi acumularea kilogramelor în plus.

2. Carne cu lapte

Dacă tocmai ai mâncat o friptură şi apoi vrei să bei un pahar cu lapte ar fi bine să te opreşti. Laptele neutralizează mediul acid din stomac, necesar pentru digestia cărnii.

Evită şi combinaţiile de carne sau brânză cu nuci ori cu ouă, pentru că ar putea apărea indigestia. De altfel, laptele ar trebui consumat întotdeauna singur.

3. Pâine cu salată de roşii

Roşiile, dar şi fructele acide, precum portocalele, grepfrutul sau lămâile, nu trebuie mâncate la aceeaşi masă cu carbohidraţii.

Această combinaţie face ca enzimele care ar trebui să descompună carbohidraţii să fie distruse de mediul acid. Fructele şi legumele acide, precum şi sucul de fructe trebuie consumate între mese pentru că produc fermentaţie în stomac.

4. Cartofi copţi cu unt

Nu este bine să combini grăsimi saturate cu amidon, iar în această categorie se încadrează piureul, pâinea cu unt, macaroanele cu brânză, pâinea cu şuncă sau cartofii cu unt ori smântână.

Dacă vei face acest lucru, activitatea pancreasului scade şi, implicit, şi secreţia de insulină, crescând riscul apariţiei diabetului zaharat. Poţi consuma în schimb grăsimile cu proteine sau cu acizi.

5. Făinoase cu zahăr

Prăjiturile sunt delicioase, dar combinarea amidonului din făinoase cu zahăr, dulceaţă, miere, sirop sau chiar cu fructe dulci de tipul curmalelor, stafidelor sau smochinelor este contraindicată.

Pe lângă acţiunea nocivă asupra activităţii pancreasului, această asociere produce şi fermentaţie, favorizând apariţia arsurilor la stomac.

Cum să mănânci?

Meniul tău zilnic trebuie să cuprindă citrice, legume cu frunze verzi, carne, peşte şi ouă, pentru a-ţi asigura necesarul zilnic de vitamine şi de minerale.

Una dintre mesele tale zilnice trebuie să fie alcătuită dintr-o sursă de proteine şi o salată de verdeţuri sau legume fără amidon, fierte la abur.

Carbohidraţii trebuie să-i consumi întotdeauna singuri, la o masă. Ideal ar fi să alegi făinoasele şi cerealele integrale şi să excluzi definitiv din dietă carbohidraţii procesaţi, precum pâinea albă, snacksurile, produsele de patiserie sau prăjiturile.

Consumă doar fructe proaspete, între mese, nu ca desert. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul laptelui dulce.