5 alimente care scad colesterolul LDL

1 2 jpg jpeg

1. Fulgi de ovăz Fulgii de ovăz se numără printre alimentele care contribuie la scăderea colesterolului rău. Aşadar, consumă la micul dejun o porţie de fulgi de ovăz, deoarece s-a dovedit ştiinţific că scade colesterolul rău cu 5,3% în 6 săptămâni. Acest lucru este posibil datorită unei substanţe care se găseşte în compoziţia fulgilor de ovăz denumită beta-glucan. Aceasta are rolul de a absorbi colesterolul rău atunci când organismul îl excretă. 2. Vin roşu Oamenii de ştiinţă ne dau un nou motiv sănătos de a consuma vin roşu. Substanţele din compoziţia vinului roşu lupta împotriva colesterolului LDL. Un studiu efectuat la Universitatea Madrid, din Spania arată că persoanele care consumă boabe de struguri sub formă de vin roşu au nivelul colesterolului rău cu 9% mai mic, în comparaţie cu cei care nu beau vin. Totuşi, este indicat să nu se consume mai mult de 2-3 pahare de vin, pe săptămână. 3. Somon Acizii graşi Omega-3 care se găsesc în special în peşte, contribuie la prevenirea anumitor afecţiuni, precum boli de inimă şi demenţie. De asemenea, consumul regulat de peşte ajută şi la scăderea nivelului colesterolului rău. Aşadar, înlocuirea grăsimilor saturate cu Omega-3 contribuie la creşterea colesterolui bun cu 4%. 4. Nuci În urma cercetărilor efectuate de-a lungul timpului s-a descoperit că nucile sunt bune în combaterea colesterolului rău. Un studiu publicat în Jurnalul American de Nutriţie Clinică arată că persoanele care au mâncat un pumn de nuci 6 zile pe săptămână, timp de o lună, şi-au scăzut colesterolul total şi cel rău cu 5,4%, respectiv 9,3%. Migdalele şi caju-ul sunt doua alte bune opţiuni împotriva colesterolului rău. Totuşi, nu le consuma în exces, deoarece sunt bogate în calorii. 5. Usturoi Pe lângă faptul că este un condiment care dă gust mâncărurilor, usturoiul are numeroase beneficii asupra sănătăţii. Consumat cu regularitate, usturoiul reduce nivelul colesterolului rău, previne înfundarea arterelor, reduce presiunea arterială şi protejează organismul împotriva infecţiilor.