4 paşi pentru îngrijirea călcâielor crăpate

1 2 jpg jpeg

1. Curăţare

Înainte de duş, picioarele trebuie înmuiate. Aşadar, la sfârşitul zilei, ţine picioarele într-un lighean cu apă călduţă, în care să adaugi săruri de baie parfumate, cu rol calmant şi hidratant. După 15 minute, clăteşte cu apă caldă şi tamponează-ţi picioarele cu un prosop.

2. Exfoliere

Exfolierea este extrem de importantă şi trebuie efectuată de două-trei ori pe săptămână, cu ajutorul unui gel abraziv sau cu o piatră ponce. Rolul exfolierii este de a îndepărta celulele moarte şi de a stimula regenerarea pielii. Mişcările nu trebuie să fie prea agresive pentru a nu răni pielea.

3. Hidratare

După baie, şterge bine picioarele şi aplică un strat foarte subţire de pudră de talc, deoarece crema hidratantă se foloseşte pe pielea complet uscată. Masează-ţi apoi călcâiele până ce aceasta a intrat în piele. Un bun substituent al cremei hidratante este uleiul de măsline, cel de soia sau cel de migdale. Pentru o mai bună hidratare, uleiul de măsline se aplică pe călcâie prin mişcări circulare şi se lasă să acţioneze pentru câteva ore, timp în care poartă şosete de bumbac.

4. Tratament

Pentru rezultate vizibile, după exfoliere, o dată pe săptămână, aplică pulpa unei banane coapte pe călcâie şi las-o să acţioneze timp de 10 minute. Îndepărtează apoi cu apă călduţă şi foloseşte o cremă hidratantă.

Sfat: evită să mergi desculţă, alege întotdeauna ciorapii şi şosetele din materiale nesintetice, care lasă pielea să respire, alternează la duş apa rece, cu cea caldă, pentru a stimula circulaţia sângelui şi poartă la piscină papuci de baie.