4 obiceiuri matinale responsabile de surplusul de kilograme

1 2 jpg jpeg

Se spune „cine se trezeşte de dimineaţă ajunge departe”, ei bine, da este adevărat. Obiceiurile tale matinale pot fi cel bun aliat sau cel mai mare duşman atât al sănătăţii tale cât şi al siluetei.

Dacă şi tu ai obiceiurile descrise mai jos, atunci ai nevoie de o schimbare.

Îţi place să te trezeşti mai târziu

Nu mai este nici un secret faptul că lipsa somnului stimulează secreţia de cortizon, hormon resposabil cu stresul din organism şi că în felul acesta suntem mai predispuşi la a consuma mai multe produse nesănătoase care îşi pot pune amprenta pe silueta ta şi nu numai.

Însă orice medalie are un revers al ei, iar studiile cu privire la câte ore este indicat să dormim pe noapte au ajuns la concluzia că mai mult de 10 ore de somn ajută indicele de masă corporală să crească, astfel că mai bine bagă-te în pat înainte de miezul nopţii şi nu pierde răsăritul pentru a avea echilibru şi energie în toate.

Află ce conţine un mic dejun proteic, rapid şi sănătos AICI

Nu te cântăreşti

2 jpg jpeg

Practic, în felul acesta vei reuşi să îţi controlezi mult mai uşor greutatea şi asta se datorează faptului că îţi vei începe ziua conştientizând că ai un target de atins în ceea ce priveşte sănătatea ta.

Metoda cântarului dimineaţa te poate ajuta să te ţii la distanţă de tentaţiile culinare de peste zi.

Pe măsură ce începi să slăbeşti vei începe să priveşti cu alţi ochi această metoda de menţinere a sănătăţii tale.

Sari peste micul dejun

Un mic dejun echilibrat care să conţină proteine, carbohidraţi şi un pic de dulce te va ajuta să cazi mai greu tantaţiilor culinare peste zi şi te vei bucura mai mult timp de senzaţia de saţietate.

Ţine cont de faptul că prima masă a zilei este de cele mai multe ori responsabilă de doza ta de energie de peste zi.

Alegi cafeaua în mod greşit

2 jpg jpeg

Cafeaua poate fi atât aliatul siluetei tale cât şi cel mai crunt duşman. Totul ţine de alegerile pe care le faci la prima oră a dimineţii.

Astfel, dacă nu îţi prepari singur cafeaua acasă şi o serveşti în oraş evită pe cât posibil băuturile pe bază de cafea de genul cappuccino, frappuccino sau cafe latte. Acestea îţi vor furniza foarte multe calorii încă de la prima oră a dimineţii şi îţi va încetini metabolismul. Ţine cont de faptul că o cafea neagră, simplă fără nimic altceva nu îţi va furniza decât două calorii, deci dacă ai câştigat un surplus de kilograme de a lungul vremii, acordă o atenţie sporită obiceiurilor tale matinale.