4 motive să recurgi mai rar la bronzatul la solar

1 2 jpg jpeg

Numeroşi medici ridică un semnal de alarmă în privinţa bronzatului sub această formă. Unii cred că numai radiaţiile ultraviolete provenite de la soare dăunează pielii ducând la cancerul de piele.

Atât razele soarelui cât şi aparatele de bronzat îţi modifică textura pielii ducând la îmbătrânirea prematură a pielii. În acest mod te trezeşti şi cu riduri şi pete care apar de regulă la persoanele în vârstă.

Pigmentarea feţei

La femeile care iau anticoncepţionale şi merg la solar creşte riscul de apariţie a melasmei. Aceasta afecţiune a pielii se caracterizează prin apariţia unor pete maronii în zona frunţii, obrajilor, bărbiei şi deasupra buzei superioare. În general o întâlneşti la sexul feminin cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.

Pericol de orbire

Mersul la saloane de bronzat este un factor important în dezvoltarea bolilor de ochi cu potenţial de orbire (cataracta), ba chiar se poate ajunge la cancer la ochi, asta în cazul în care persoana nu poartă ochelari de protecţie. În acest sens, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că radiaţiile UV produse artificial la solar duc la apariţia cancerului.

Ştiai că paturile de bronzat sunt de 15 ori mai riscante în ceea ce priveşte cancerul decât expunerea la razele soarelui? Potrivit specialiştilor, acestea emit de 15 ori mai multe radiaţii UV spre deosebire de soare, tot ele emit raze UVA distrugând celulele şi creând teren pentru apariţia şi dezvoltarea melanomului. Razele UVB emise de paturile unde doritorii merg să dobândească un bronz artificial cresc şansele de cancer de piele dar şi de alte tipuri de cancer. În urma unor studii s-a descoperit că numărul persoanele care au făcut cancer în urma bronzatului artifical este mult mai mare decât al celor care au fumat, îmbolnăvindu-se de cancer la plămâni.

Scade imunitatea

Radiaţiile UVB emise de cabinele de bronzat slăbesc capacitatea de apărare a organismului, pielea nu se mai apără de factorii nocivi şi se îmbonăveşte uşor.

Vitamina D

Unele saloane se laudă cu cabine de bronzat care ajută organismul să producă vitamina D, însă această vitamină şi-o ia corpul de la razele UVB, iar majoritatea paturilor pentru bronzat nu emit decât radiaţii UVA. Vitamina D se obţine şi din consumul regulat de alimente ce o conţin, dar şi dacă stai afară 10-15 minute pe zi să te vadă soarele.

Sfat

Ca să fii sănătos, evită să stai la soare între orele 10 şi 16 şi nu frecventa solarul. Poartă ochelari de soare cu protecţie mare UV şi haine deschise la culoare, dar nu foarte subţiri. Neapărat foloseşte cremă cu protecţie solară ridicată. Dacă îţi apar aluniţe sau cele pe care le ai deja îşi schimbă culoarea, forma şi textura, mergi la doctor.