4 metode pentru a slăbi fără regim

1 2 jpg jpeg

De aceea, este de preferat să iei în calcul alte metode care te menţin în formă, fără a-ţi supune organismul unui regim alimentar.

1. Ia micul-dejun în fiecare dimineaţă

Acesta este un obicei comun în rândul persoanelor care au slăbit şi au reuşit să îşi menţină greutatea. Foarte multe persoane consideră că dacă sar peste micul-dejun consumă mai puţine calorii în ziua respectivă, însă se întâmplă exact contrariul. Tentaţia de a consuma alimente bogate în calorii în cea de doua parte a zilei este mult mai mare, motiv din cauza căruia se ajunge la un consum caloric ridicat.

2. Alege cu grijă băuturile

Chiar dacă optezi pentru băuturile fără acid, nu înseamnă că reduci numărul de calorii ingerate. În general, băuturile non-acidulate sunt bogate în zaharuri care, dacă sunt consumate în mod constant, duc la creşterea în greutate. În locul unei astfel de băuturi optează pentru un ceai, lapte degresat sau sucuri preparate în casă.

3. Consumă fructe şi legume

Atât legumele, cât şi fructele sunt bogate în antioxidanţi, fibre, fitonutrienţi, minerale şi vitamine necesare pentru buna funcţionare a organismului. Dacă optezi pentru cele care conţin multă apă, vei evita riscul de a acumula calorii goale. Aşadar mănâncă castraveţi, salată verde, broccoli, ananas, pepene, mere, întrucât toate au puţine calorii.

4. Nu exclude proteinele!

Adăugarea proteinelor fără grăsimi la fiecare masă te va ajuta să te simţi sătul pentru o perioadă mai lungă de timp, evitând astfel consumul ulterior de alimente bogate în calorii. Aşadar, mănâncă iaurt degresat, nuci, unt de arahide şi fasole pentru a ajunge mai repede la senzaţia de saţietate.