4 lucruri care te fac un părinte bun

1 2 jpg jpeg

Fără ieşiri nervoase în faţa celor mici

Oricât de nervos ai fi, din cauza serviciului sau pentru că ai primit o veste îngrijorătoare, nu ţipa şi nu vorbi urât de faţă cu copilul tău. Poate să interpreteze situaţia şi să îşi imagineze că s-a întamplat ceva rău din cauza lui şi să se sperie sau să devină din ce în ce mai introvertit, de teamă să nu te supere cu ceva, iar tu să reacţionezi urât.

Astfel, oricât de mari sunt supărările şi necazurile tale, nu te exterioriza de faţă cu cei mici.

Cultivă încrederea copilului

Părinţii trebuie să se asigure că îşi încurajează copiii, astfel încât aceştia să îşi dezvolte personalitatea. Faptul că le iei în seamă părerile, îi face să se simtă importanţi şi să îşi spună opinia, fapt care îi va ajuta în decursul vieţii. Vor învăţa să fie deschişi şi să facă o impresie bună celor din jur.

Dezvoltă-i creativitatea

Încă de mici, copiii trebuie să aibă parte de activităţi pe care să le facă împreună cu părinţii, care să le dezvolte creativitatea şi inteligenţa. Inventaţi jocuri ale voastre, desenaţi împreună sau creaţi personaje, asemenea celor din poveşti.

Puteţi să inventaţi o scenetă împreună, este un mod foarte plăcut de a-i stimula creativitatea.

Implică-l în activităţile zilnice

Un alt mod prin care să îi oferi copilului tău o educaţie bună este implicarea în activitătile tale de zi cu zi. De exemplu, lasă-l sa te ajute la gătit. Poţi să îl rogi pe cel mic sa te ajute chiar si cu sortatul hainelor pentru spălat. Astfel, va învăţa de mic să devină responsabil. Şi un animal de companie îl va ajuta să devină mai responsabil.