4 din 10 femei sunt diagnosticate cu fibrom uterin

1 2 jpg jpeg

Unele femei lasă să treacă şi 5 ani până să se adreseze unui medic, acceptă simptomele, chiar dacă viaţa sexuală, activitatea profesională şi relaţiile cu familia şi prietenii le sunt afectate. Mai mult, aleg singure medicaţia ceea ce le pune în pericol sănătatea prin agravarea bolii.

Fibromul uterin este o maladie care se dezvoltă treptat la nivelul peretelui uterin sau în interiorul cavităţii uterine, fiind alcătuit din ţesut conjunctiv şi fibre musculare netede.

Cauza apariţiei fibroamelor uterine este încă necunoscută, însă este una dintre afecţiunile pentru care există multiple opţiuni de tratament.

4 din 10 femei aflate la vârstă fertilă sunt diagnosticate cu fibrom uterin, iar modalitatea cea mai accesibilă şi mai puţin invazivă de depistare a fibromului uterin este ecografia transvaginală, de aceea este cel mai important consultul ginecologic de rutină.

Sângerile menstruale abundente şi durerile, semne ale fibromului

Printre cele mai frecvente simptome ale fibromului sunt:

- sângerările menstruale abudente sau inter-menstruale,

- durerile în zona abdomenului inferior,

- durerile în timpul actului sexual,

- urinarea frecventă,

- mărirea abdomenului

- ciclul menstrual neregulat.

Orice modificare a ciclului menstrual şi orice tulburare a funcţionării aparatului genital feminin constituie un semnal de alarmă, care nu ar trebui ignorat.

Uneori nu există simptome

Fibromul uterin poate fi asimptomatic, astfel că există femei care pot avea fibrom fără să ştie. Fibroamele asimptomatice nu necesită terapie, însă tratamentul pentru cele simptomatice este prescris numai de către doctorul ginecolog, în funcţie de tipul, mărimea şi localizarea fibromului, de aceea este necesară o investigaţie ginecologică completă.

Cum se tratează fibromul uterin?

Tratamentul fibromului uterin depinde de o serie de factori, cum ar fi vârsta, gravitatea simptomelor, dorinţa femeii de a-şi păstra uterul şi de a-şi conserva fertilitatea.

În cele mai multe cazuri, histerectomia este tratamentul recomandat, chiar dacă este o intervenţie chirurgicală invazivă care provoacă infertilitate. De aceea, decizia de tratament se ia împreună cu doctorul specialist, după ce au fost prezentate toate opţiunile disponibile, fie ele tratamente medicamentoase, minim-invazive si chirurgicale.

Pentru mai multe informaţii despre această boală şi despre cele mai noi metodele de tratament, consultă un medic ginecolog, accesează site-ul www.desprefibrom.ro sau intră pe pagina de Facebook Fibromul Uterin. Afla, discuta, decide !

.