4 beneficii importante ale pătlaginei

1 patlagina jpg jpeg

Frunzele plantei Plantago lanceolata, cunoscută sub numele de pătlagină, sunt culese înainte de deschiderea florilor, în sezonul cald pentru a fi uscate şi folosite la prepararea unor remedii care calmează tusea şi alungă problemele digestive.

Ceea ce conferă putere vindecătoare pătlaginei este combinaţia de substanţe de natură vegetală ca aucubina, un glicozid cu efect antiinflamator, mucilagii, tanin, alantoină (un compus organic, cicatrizant) şi antioxidanţi de tipul flavonoidelor. Din pătlagină se obţin loţiuni pentru refacerea pielii uscate, pentru grăbirea vindecării tăieturilor, juliturilor. Extractul de pătlagină este cunoscut pentru efectul expectorant care se datorează mucilagiilor care reduce inflamaţia mucoaselor, de aceea extractul acestei plante este indicat în bronşite uşoare, pentru combaterea tusei. În anii `80, cercetătorii au observat că extractul este util persoanelor care suferă de astm, precum şi celor diagnosticate cu faringită, laringită şi afecţiuni alergice care au manifestări respiratorii. Acum aproximativ 20 de ani, oamenii de ştiinţă au demonstrat că extractul polizaharidic din această plantă este benefic în perioada de tratare a pneumoniei. Leacurile preparate din frunzele acestei plante nu s-au dovedit toxice până acum şi nu au fost înregistrate efecte secundare în urma folosirii lor. Totuşi, este indicat să fie administrate cu precauţie de cei care au alergii sau au avut reacţii alergice la flavonoide.

1. Tinctura, indicată în infecţiile respiratorii

Pentru a combate tusea specifică inflamaţiilor precum bronşita, laringita sau faringita, s-a dovedit utilă tinctura de pătlagină, din care se iau 30 de picături cu puţină apă, de 3 ori pe zi. Leacul poate fi folosit şi la prevenirea hiperacidităţii gastrice sau pentru protejarea mucoasei gastroduodenale. Printre alte remedii care pot fi utilizate în aceste cazuri se numără siropul şi infuzia de pătlagină. Ai nevoie de 1 lingură de frunze uscate şi mărunţite peste care torni 250 ml de apă clocotită. Laşi la infuzat 5 minute, apoi strecori şi bei ceaiul călduţ, între mesele principale. Procedura mai trebuie repetată o dată, deoarece sunt recomandate 2 căni de infuzie de pătlagină pe zi, în timpul tratării afecţiunilor respiratorii. Dacă preferi siropul de pătlagină, ia câte 1 lingură, de 3 ori pe zi.

2. Decoctul combate crizele de astm

În crizele de astm, fitoterapeuţii recomandă prepararea unui decoct din amestec de plante, printre care se găseşte şi pătlagina. Reţeta conţine 30 g de frunze de pătlagină, 30 g de flori de soc, 30 g de trei-fraţi-pătaţi şi 10 g de frunze de vâsc. Acestea se combină şi se ia câte 1 lingură din amestecul rezultat, care se fierbe cu 250 ml de apă. De-a lungul unei zile, trebuie băute între 2 şi 4 căni de decoct. Şi infuzia de pătlagină este de folos. Are acţiune emolientă datorită mucilagiilor pe care le conţine. Se pune 1 cană de apă clocotită peste 1 lingură de plantă şi se bea din infuzia obţinută câte 1 lingură la 2-3 ore.

3. Pulberea este un bun cicatrizant gastric

În paralel cu tratamentul şi regimul alimentar indicate de medicul gastroenterolog, se pot folosi şi plantele pentru tratarea unei gastrite hiperacide. Este nevoie de plante antibacteriene, antiinflamatoare, calmante, cicatrizante, printre care se găseşte şi pătlagina. Pulberea de pătlagină este unul dintre cele mai bune leacuri care refac mucoasa de la nivelul stomacului. Se obţine prin simpla măcinare a frunzelor uscate de pătlagină şi iau din ea câte 2-3 vârfuri de cuţit, de 3 ori pe zi. Din această plantă se poate face şi un ceai. Se folosesc 2 linguri de frunze mărunţite şi 250 ml de apă clocotită. De-a lungul unei zile, se consumă 3 căni cu această infuzie concentrată.

4. Cura cu infuzie, utilă în caz de arteroscleroză

Pătlagina, alături de alte plante ca vâscul, păducelul, traista-ciobanului şi anghinarea, acţionează ca adjuvant cu rezultate bune în tratamentul de lungă durată al arterosclerozei. Aceasta din urmă este o boală a pereţilor vaselor de sânge care devin rigizi ca urmare a sedentarismului, a alimentaţiei bogate în grăsimi sau a avansării în vârstă. Cercetătorii au aflat că o cură de 2 luni cu infuzie de pătlagină are efecte favorabile. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de plantă şi o cană cu apă fiartă. După 5 minute de infuzare şi strecurare, se ia câte 1 lingură de ceai la fiecare 2 ore.

Citeşte şi: Ceaiurile care echilibrează nivelul de colesterol din sânge