3 „vinovaţi” pentru instalarea constipaţiei

Eşti mereu constipat? Problema gravă pe care ai putea să o ai în organism jpeg

Alimentele procesate

Sunt bogate în grăsimi şi carbohidraţi, ceea ce îngreunează digestia şi favorizează apariţia constipaţiei. Pe de altă parte, fructele, legumele, nucile, fasolea, orezul brun, ovăzul şi cerealele integrale îţi aduc un plus de fibre benefice pentru uşurarea digestiei. Atenţie, însă, la cantitate! Creşterea treptată a cantităţii de fibre este necesară, pentru că, în exces, aceste alimente pot duce la balonare sau gaze intestinale.

Produsele lactate

Balonarea şi constipaţia sunt neplăceri care se pot ivi mai des când mănânci frecvent produse lactate. La primele semne de constipaţie este indicat să renunţi la lactate şi brânzeturi câteva zile sau până observi o îmbunătăţire a stării tale. O agravare este cauzată de acest tip de alimente, la fel ca acelea procesate, rafinate, industializate, pentru că favorizează o scădere a activităţii enzimelor digestive.

Extrapont

Dacă nu poţi să renunţi la produsele lactate, evită să le combini cu alte alimente!

Suplimentele alimentare

Suplimentele cu fier sau calciu te predispun la constipaţie prin încetinirea activităţii sistemului gastrointestinal. Din acest motiv, este important să le iei numai la recomandarea medicului, în urma unor analize care demonstrează nevoia suplimentării aportului de minerale. Pentru a contracara efectele negative ale acestor suplimente, întreabă medicul dacă trebuie modificate dozele sau dacă ai nevoie de un laxativ.

Atenţie!

Încearcă să nu foloseşti laxative o perioadă prea lungă de timp pentru a scăpa de problema constipaţiei, pentru că este posibil ca organismul să se obişnuiască să fie stimulat de acest tip de medicament, iar colonel rişcă să-şi piardă abilitatea de a contracta.