3 inamici ai coloanei vertebrale

1 2 jpg jpeg

1. Obezitatea S-a tot vorbit despre obezitate ca factor declanşator al bolilor de inimă, însă câţi dintre noi iau în calcul faptul că aceasta poate şi coloana vertebrală. Specialiştii sunt convinşi că excesul de kilograme suprasolicită discurile coloanei (le comprimă) şi astfel pot apărea inflamaţii la nivelul ei. În plus, aplecările şi rotirile trunchiului obligă coloana să stea într-o anumită poziţie, iar muşchii acesteai să se dezvolte asimetric datorită surspluslui mare de grăsime din zona abdomenului şi şoldurilor. Aceştia au mai susţinut că odată cu reducerea kilogramelor se poate vorbi şi despre o amelioarare a durerilor de spate. 2. Statul incorect pe scaun Statul incorect în scaun poate duce, de asemenea la deformări ale coloanei. Cum poţi să-ţi dai seama că stai într-o poziţie incorectă? De cele mai multe ori simţi dureri de ceafă şi de umeri, iar acestea trec dacă te ridici de pe scaun sau îţi schimbi poziţia. În aceste cazuri e indicat să faci să te plimbi măcar cinci minute după o oră de stat pe scaun. De asemenea, scaunele ergonomice sunt de mare ajutor dacă obişnuieşti să stai destul de mult pe scaun. 3. Purtatul pantofilor cu toc timp îndelungat Medicii ortopezi sunt de părere că persoanele care au purtat foarte mult timp pantofi cu toc dezvoltă, spre bătrâneţe, mai multe probleme de coloană decât cele are au preferat încălţămintea cu talpă joasă. Modificarea centrului de greutate al corpului duce la o deformare a coloanei vertebrale, iar în cazuri extreme acest lucru poate duce la dureri foarte mari de coloană (dureri de sciatică).