Fără îndoială, pe o vreme caniculară, cel mai bine te răcoreşti cu ceaiuri reci. Iată trei plante răcoritoare, care ne ajută atunci când temperaturile cresc brusc.

Ceai de hibiscus

Este dulce, astringent şi răcoritor. Reduce cantitativ transpiraţia specifică verii. În plus, ceaiul rece din floare de hibiscus ajută la purificarea sângelui, favorizează creşterea părului şi ameliorează simptomele premenstruale şi post-menopauză. Este o băutură răcoritoare, numai bună pentru zilele toride.

Infuzie de mentă

O poţi bea caldă sau rece, după cum preferi. Nu numai că te înviorează şi îţi stinge setea, dar stimulează metabolismul, îmbunătăţeşte digestia, tratează diareea şi previne balonarea. Cea mai sănătoasă şi mai gustoasă este infuzia preparată din frunze proaspete.


Ceai verde cu rozmarin

Este un amestec răcoritor, uşor de preparat, în care efectul tonifiant al frunzelor de rozmarin se îmbină perfect cu proprietăţile antioxidante ale ceaiului. Puteţi adăuga un mănunchi de ierburi aromatice care completează gustul acestui răcoritor natural.