3 atitudini care „ucid” dragostea

1 2 jpg jpeg

Critica Astfel, potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Washington din Seattle, pe locul I în clasamentelor atitudinilor distructive se numără criticismul. Adică să-i critici trăsăturile de caracter ale partenerului, în loc să –i explicit ce te-a supărat la atitudinea pe care a avut-o într-o situaţie. Un exemplu de atitudine critică. „Ai întârziat din nou. Te gândeşti doar la tine!” În loc să procedezi astfel, ar trebui să-i spui: „ Este ora 9.00, iar tu ai spus că ajungi la 8.00. Este a doua oară când se întâmplă asta săptămâna aceasta, şi sunt supărată”. Criticându-ţi mereu partenerul, acesta va începe să aibă resentimente faţă de tine sau să reacţioneze urât şi să înceapă o ceartă în toată regula. Aşadar, în loc să-i faci partenerului tot felul de reporşuri, mai bine adoptă un ton calm şi explcă-I unde greşeşte şi cum te afectează pe tine acest lucru. O atitudine de dispreţ Potrivit profesorilor de la Universitatea Washington, dispreţul este o atitudine care merge mână în mână cu sarcasmul. Când apare într-o relaţie, este extrem de dăunătoare, fiindcă nu faci altceva decât să-l jigneşti profund pe cel de lângă tine.

Află ce alte lucruri afectează relaţia pe clickpentrufemei.ro