România ocupă locul 9 într-un top european şi pe locul 29 la nivel mondial după ponderea deceselor din accidente de circulaţie produse ca urmare a consumului de alcool, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Acelaşi raport arată că 17,6% dintre accidentele mortale petrecute în ţara noastră sunt cauzate de consumul de alcool, iar bărbaţii cauzează de 3 ori mai multe accidente rutiere atribuite consumului de alcool decât femeile.

În acest context, Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ se alătură campaniei de responsabilizare socială „Fii treaz la volan, când eşti la mare”, iniţiată de IPJ Constanţa.

Proiectul se derulează până la 1 septembrie, în rândul turiştilor aflaţi pe litoralul românesc şi are ca obiectiv principal informarea şi conştientizarea şoferilor asupra riscurilor la care se expun, atât ei, cât şi ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în stare de ebrietate. Astfel, în cadrul proiectului, vor fi împărţite peste 5.000 de pliante, brelocuri şi odorizante, care conţin informaţii despre efectele alcoolului asupra comportamentului la volan, modalităţile de prevenire şi sancţiunile prevăzute de Codul Rutier.

Experiment pentru şoferi

În cadrul campaniei va avea loc şi un inedit experiment pe şoselele care converg către litoralul românesc şi în staţiunile Mării Negre, unde organizatorii vor oferi şoferilor, opriţi în trafic, să poarte, pe rând, două perechi de ochelari care simulează percepţia vizuală a unei persoane care a consumat băuturi alcoolice, pe timp de zi şi pe timp de noapte.

Şoferii vor fi rugaţi să meargă pe o linie dreaptă şi să urmărească percepţiile şi modificările care survin ca urmare a purtării acestor ochelari. Astfel, vor putea fi conştientizate în mod real toate modificările de echilibru, a timpului de reacţie şi a percepţiei vizuale în cazul consumului de băuturi alcoolice.

„Pe lângă oboseală, neatenţie, lipsa de experienţă şi agresivitatea la volan, consumul de băuturi alcoolice reprezintă unul dintre cei mai frecvenţi factori de produce a accidentelor rutiere grave şi foarte grave. Acesta este şi motivul pentru care ne-am alăturat şi noi campaniei de responsabilizare a şoferilor în mai multe staţiuni de pe litoral, în contextul în care, în sezonul estival, turiştii au o mai mare predispoziţie de a se urca la volan în stare de ebrietate decât în alte perioade din an.

Este foarte important să îi informăm despre efectele alcoolului în timpul şofatului, să le arătăm şi practic acest lucru, în cadrul unui experiment inedit, dar să îi prevenim şi asupra măsurilor drastice prevăzute de Codul Rutier în această speţă”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ.

„Am derulat şi în anii trecuţi mai multe campanii de informare referitoare la efectele consumului de alcool în traficul rutier, iar anul acesta am şi fost nominalizaţi, de un for european, la Excellence in Road Safety Awards 2016. Totodată, avem onorea de a fi invitaţi de Comisia Europeană să participăm la European Day Without a Road Death, alături de alte ţări europene, cu o campanie de responsabiliza sociala privind siguranţa traficului rutier, în luna septembrie 2016”, declară psihologul Ionel Simioncă – vicepreşedintele Asociaţiei PsihoTrafiQ.